Kurzii din Siria susținuți de SUA primesc ajutor indirect dintr-o sursă mai puțin evidentă în războiul lor împotriva Turciei, în regiunea Afrin: din partea președintelui Bashar al-Assad.
Forțele siriene pro-guvernamentale și forțele conduse de kurzi au luptat unii cu alții în altă parte în Siria și Damascul se opune cererilor kurzilor pentru autonomie. Dar în Afrin acestea au un dușman comun și un interes comun: blocarea turcilor!
Turcia, care consideră milițiile YPG din Afrin ca fiind o amenințare la granișa sa de sud, a lansat atacuri asupra regiunii, luna trecută. Încercând să apere Afrin, kurzii au cerut Damascului să trimită trupe în acțiune, pentru apărarea frontierei.
Guvernul sirian nu dă semne că ar face asta, dar, în fapt, oferă ajutor indirect permițându-le luptătorilor kurzi, civililor și politicienilor, să ajungă în Afrin pe teritoriul pe care îl controlează, au declarat pentru Reuters reprezentanți ai ambelor tabere.
Așa că Assad va avea de câștigat făcând, de fapt, foarte puțin.
Sosirea forțelor suplimentare va fi un sprijin pentru rezistența kurdă, va lovi forțele turcești și va prelungi conflictul care reduce resursele puterilor militare ce i se opun în controlarea teritoriului sirian.
Pentru SUA este încă o complicație în războiul de șapte ani din Siria și un memento despre cum aliații lor, kurzii sirieni, trebuie să facă din când în când front comun cu Assad, în timp ce sunt și prietenii americanilor.
Fără protecție internațională, forțele conduse de kurzi din nordul Siriei spun că au ajuns la un acord cu Damascul, care să trimită întăriri la Afrin în zonele dominate de kurzi, în regiunile Kobani și Jazeera.
„Există mai multe moduri în care se pot aduce întăriri în Afrin, dar ruta principală este prin intermediul forțelor regimului sirian. Există întâlegeri între cele două forțe...în privința trimiterii unor întăriri în Afrin”, a spus un purtător de cuvâtn al Forțelor Democrate Siriene, dominate de kurzi (SDF), Kino Gabriel, conform Euractiv.
Kurzii depind de Assad în Afrin, iar iar Damascul are nevoie de kurzi pentru a primi cereale și petril din zonele din nord-estul țării, controlate de aceștia. Un comandant al alianței militare care îl susține pe Assad a spus că „kurzii nu au altă opțiune decât să se coordoneze cu regimul Assad pentru a apăra Afrin”.
„Regimul sirian ajută kurzii cu sprijin umanitar, logistică și închizând ochii, permițându-le să ajungă pe anumite fronturi”, a spus comandantul, cu condiția anonomității.
În același timp, kurzii acuză Rusia că dă undă verde atacurilor Turciei în Siria, pentru că și-a retras observatorii pe care îi avea în Afrin, anul trecut.
Războiul din Afrin marchează o altă turnură a poveștii relației complicate dintre Assad și grupările kurzilor sirieni, conduse de YPG, care controlează nordul Siriei de la începutul războiului civil din această țară în 2011.