Asma al-Assad, soția președintelui sirian Bashar al-Assad, a fost diagnosticată cu leucemie

Asma și Bashar al-Assad. Foto: EPA-EFE

Prima doamnă a Siriei Asma al-Assad, în vârstă de 48 de ani, a fost diagnosticată cu leucemie, la aproape cinci ani după ce anunțase că s-a vindecat complet de un cancer la sân, relatează Reuters, citând un comunicat al preşedinţiei siriene.

Asma al-Assad face un tratament special

În prezent, soția lui Bashar al-Assad este supusă unui tratament special care necesită izolarea. Prin urmare, în următoarea perioadă ea nu va mai participa la angajamentele publice.

În august 2019, Asma anunța că s-a recuperat complet după un cancer la sân descoperit într-un stadiu timpuriu.

După ce în Siria a început războiul civil în 2011, Asma al-Assad şi-a asumat public rolul de a conduce eforturile caritabile şi de a întâlni familiile soldaţilor ucişi. În același timp, Asma al-Assad şi-a atras ura opoziţiei, potrivit Reuters.

În ultimul timp soția președintelui sirian Bashar al-Assad a condus Trustul sirian pentru dezvoltare, un ONG care constituie o uriașă organizaţie umbrelă pentru multe dintre operaţiunile de ajutorare şi dezvoltare din Siria.

Anul trecut, Asma al-Assad și soțul ei au mers într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, aceasta fiind prima sa călătorie peste hotare de la începutul războiului ciil sirian. Cu acest prilej, soția președintelui sirian Bashar al-Assad a discutat cu Fatima bint Mubarak, mama preşedintelui EAU, Vizită cuplului peste hotare aa fost percepută ca un semn al creşterii rolului ei pe scena politică siriană.

În prima parte a vieții Asma a locuit la Londra

Asma Fawaz al-Assad, Prima Doamnă a Siriei s-a născut la 11 august 1975, la Londra, din părinții Fawaz Akhras, cardiolog la Spitalul Cromwell și soția sa Sahar Akhras (născută Otri), un diplomat pensionar care a ocupat funcția de prim-secretar la Ambasada Siriei din Londra. Părinții ei sunt musulmani suniți, de origine siriană, din orașul Homs. Ea este căsătorită cu al 19-lea și actualul președinte al Siriei, Bashar al-Assad.

Asma Fawaz al-Assad a absolvit King's College din Londra în 1996, cu o diplomă de licență în informatică și literatură franceză. A avut o carieră în domeniul bancar și urma să înceapă un MBA la Universitatea Harvard când s-a căsătorit cu Bashar al-Assad în decembrie 2000. Ea a demisionat din funcția pe care o ocupa, după nunta cuplului și a rămas în Siria, unde a dat naștere celor trei copii ai lor.

Asma al Assad. Foto: sana.sy

În calitate de primă doamnă a jucat un rol major în implementarea organizațiilor guvernamentale implicate în dezvoltarea socială și economică în întreaga țară, ca parte a unei inițiative de reformă care a fost oprită din cauza izbucnirii războiului civil sirian.

Alături de soțul ei Bashar, Asma este considerată unul dintre „principalii jucători economici” din Siria și controlează mari părți din sectoarele de afaceri siriene: bancar, telecomunicații, imobiliare și industria de transport maritim.

În Marea Britanie, Asma Fawaz al-Assad face în prezent obiectul unei anchete preliminare pentru crime de război, cu acuzații care implică „utilizarea sistematică a torturii și uciderii civililor, inclusiv cu utilizarea de arme chimice ” și incitarea la acte teroriste.