Asistenta de la ATI Pantelimon, adusă la Parchet. E acuzată că a mințit pentru a le acoperi de doctorițe

Spitalul Pantelimon. Sursa foto: urgentapantelimon.ro

Asistenta, cercetată în dosarul morților suspecte din secția ATI a Spitalului Sf Pantelimon, a ajuns vineri dimineață la Parchet pentru noi declarații în fața anchetatorilor. Procurorii o acuză de mărturie mincinoasă în formă continuată. Ea nu ar fi fost străină de practicile celor două doctorițe pentru „optimizarea paturilor” în secția ATI. 

Asistenta, pusă sub control judiciar

Procurorii continuă sa strângă dovezi în dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf Pantelimon, în care două doctorițe și o asistentă sunt cercetate. Acuzațiile în privința medicilor sunt grave: omor calificat cu premeditare. Asistenta este acuzată de mărturie mincinoasă, iar ea nu a fost atrestată preventiv, ci a primit control judiciar.

„În sarcina acesteia s-a reţinut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 şi 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei", au precizat anchetatorii.

Femeia, care lucrează de câțiva ani în Spitalul Sf Pantelimon a ajuns vineri dimineața la parchet pentru noi declarații.

În dosarul care le vizează, în principal, pe cele 2 doctorițe de la ATI, asistenta este acuzată de mărturie mincinoasă în formă continuată.

Cele două doctorițe, puse în libertate

Cele două doctorițe de la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din București, Maria Miron şi Mirela Păiuş, acuzate de procurori de omor calificat premeditat în cazul unui pacient, au fost eliberate din arestul preventiv.

Judecătorii Curții de Apel București au decis pe 20 august, eliberarea lor de „îndată”, fără să fie stabili o altă măsură restrictivă.

Doctorițelede la Spitalul Sf. Pantelimon. Colaj: Evz

Instanța „respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive privind inculpatele Miron Maria si Păiuș Mirela, formulată de Parchetul Tribunalului București. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatoarelor inculpate de sub puterea mandatelor de arestare preventivă”, se arată în minuta instanței.

Decizia este definitivă.

De ce sunt acuzate cele două doctorițe

Maria Miron şi Mirela Păiuş erau arestate preventiv din 8 august.  Săptămâna trecută au contestat măsura, iar judecătorii le-au dat câștig de cauza. În seara zilei de 20 august ele au plecat acasă.

Parchetul Tribunalului București le acuză pe cele două doctorițe că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani.

Acesta se afla în stare gravă, iar cele două doctorițe i-ar fi scăzut doza de noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului. Ele sunt cercetate pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare.