Atacul ce viza un concurs de caricaturi cu profetul Mahomed, în Texas, pare să fi fost "inspirat", dar nu și "condus" de gruparea Statul Islamic (SI), a declarat ministrul american al Apărării, Ashton Carter, în timpul unei conferințe de presă.
"Impresia noastră, după toate anchetele în curs, este că acest atac a fost inspirat de SI, nu și condus de SI, ceea ce constituie o diferență importantă", a spus Carter, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Cu toate acestea, este "îngrijorător că există oameni care se inspiră din SI", a mai spus ministrul apărării al SUA, subliniind că acest lucru "constituie încă un motiv pentru care SI trebuie combătut pe teren" în Irak și Siria.
Gruparea Statul Islamic a afirmat, într-un mesaj difuzat la radio, că "doi soldați ai califatului" au desfășurat, duminică trecută, un atac împotriva concursului de caricaturi din Garland, Texas (sud). Mesajul atenționa că vor exista și alte acțiuni "desfășurate de soldați ai SI".
Atacul din Garland, mare suburbie a Dallasului, a fost comis de doi bărbați înarmați cu arme de asalt, care au fost doborâți de un polițist în timp ce aceștia începeau să tragă în apropiere de centrul unde avea lor concursul.
Potrivit expertului David Ibsen, directorul grupului de reflecție Counter extremism project, unul dintre atacatori se afla în contact pe internet cu un recrutor american al SI, bine cunoscut de autoritățile federale.