Spania, câștigătoarea ultimelor două turnee ale Campionatului European, a venit în Franța cu gândul la „o triplă” legendară.

La meciul de debut, cel cu Cehia, disputat, ieri, la Toulouse, ibericii nu au dat semne că ar fi într-o formă de speriat.

Cech a menținut egalitatea cât a putut

Naționala lui Vicente del Bosque și-a făcut jocul obișnuit de pase interminabile, dar partitura a fost dejucată fără mari probleme de adversari, și pentru că spaniolii au fost lenți și previzibili, la fel ca în partida amicală disputată în luna martie, la Cluj, împotriva României (scor 0-0).

Cehii au stat răbdători în preajma propriului careu și au așteptat valul de atacuri iberice, dar ocaziile au fost puține.

Andres Iniesta, Alvaro Morata, David Silva sau Aritz Aduriz s-au prezentat în fața lui Petr Cech, dar veteranul din poarta Cehiei a arătat de ce a fost cel mai bun goalkeeper al lumii, în urmă cu șapte-opt ani.

Doi clasici: Iniesta și Pique

Meciul părea să curgă spre un rezultat de egalitate fără goluri.

Însă, cu trei minute înainte de scurgerea minutelor regulamentare, spaniolii au recuperat o minge bâlbâită de experimentatul Thomas Rosicki, Andres Iniesta a centrat ireproșabil în centrul careului, acolo de unde Gerard Pique a plasat o lovitură perfectă cu capul. 1-0 pentru Spania, care debutează cu dreptul la Euro 2016, în Grupa D, acolo unde în celălalt meci, disputat duminică, reprezentativa Croației a învins selecționata Turciei, scor 1-0.

În runda următoare, Cehia va încerca să câștige primele puncte, în partida cu Croația, la Saint-Etienne, iar Turcia se va afla față în față cu Spania.

Te-ar putea interesa și: