Şase luni cu USL la guvernare. Ce notă îi daţi Guvernului Ponta?

Şase luni cu USL la guvernare. Ce notă îi daţi Guvernului Ponta?

Conform unei analize realizate de Econtext.ro, în jumătatea de an petrecută la guvernare, actualul Executiv a luat 61 măsuri negative şi doar 5 pozitive.

Astăzi se împlinesc 6 luni de zile de când USL a preluat guvernarea. Ce notă i-aţi da guvernului Victor Ponta pentru modul în care a condus ţara? Potrivit aceleiaşi analize Econtext, cea mai mare problemă o reprezintă creşterea preţurilor. La începutul lui mai 2012, momentul învestirii guvernului Ponta, inflaţia se situa la 1,8% şi se înscria în ţinta fixată de Banca Naţională a României: 3 %. Însă, sub guvernarea USL aceasta a crescut în fiecare lună, pentru a ajunge la maximul ultimilor zece ani în luna septembrie (5,33%). Economiştii susţin că, din acest punct de vedere, întregirea salariilor bugetarilor - una dintre măsurile pozitive ale guvernului Ponta - a fost practic anulată de creşterea preţurilor. La aceasta se adaugă faptul că valul scumpirilor afectează întreaga populaţie, în timp ce de mărirea salariilor au beneficiat doar bugetarii. Practic, ceea ce s-a dat cu o mână, s-a luat cu două.

Nici estimarea privind evoluţia economică din acest an nu a dus-o mai bine în timpul guvernării USL. Astfel, dacă la începutul anului toată lumea se aştepta la o creştere economică cuprinsă între 2,3%- 2,8%, la doar două luni de la preluarea guvernării aceasta a fost micşorată la 1,8%, pentru a ajunge apoi la 0, 9%.

Deprecierea leului reprezintă un alt eşec al guvernării USL. Venită pe fondul scandalului politic al suspendării, deprecierea s-a produs într-un ritm galopant, astfel că leul a pierdut 6% în faţa monedei europene şi 12% faţă de dolar, în primele trei luni de la instalarea Executivului USL.

Nici în privinţa gestionării fondurilor europene, guvernul condus de Victor Ponta nu a avut până în acest punct realizări notabile. Astfel, Uniunea Europeană a tăiat finanţarea pentru trei programe operaţionale: Transporturi, Creşterea Competitivităţii Economice şi Programul Operaţional Regional. La acestea se adaugă şi presuspendarea POSDRU, în luna august. În total, pierderile pot ajunge la 10 miliarde de euro. În ceea ce priveşte rata absorbţiei fondurilor europene, aceasta a fost de 0,02% în luna august şi de 0,01% în septembrie.

Acelaşi studiu mai remarcă faptul că cele mai multe dintre lucrurile pe care USL le promitea îndeplinite imediat nu au fost realizate. Astfel, Uniunea nu a reuşit majorarea completă a salariilor, reducerea TVA din agricultură şi de la alimente, continuarea procesului de privatizare în cazul Tarom, Hidroelectrica, Oltchim, etc., nu a luat măsuri pentru stimularea economiei şi a mediului de afaceri, nu a venit cu un pachet de măsuri pentru crearea de locuri de muncă şi, până în acest punct nu a realizat un buget de stat pentru anul viitor.

În schimb, la nivel politic, guvernarea USL a fost zguduită de numeroase scandaluri. În ordine cronologică, scandalurile de plagiat care au lovit trei membri ai guvernului USL, în frunte cu prim-ministrul Victor Ponta. Ministrul propus al Educaţiei, Corina Dumitrescu şi Ioan Mang sunt ceilalţi doi.

Cel de-al doilea scandal major în care a fost implicat guvernul Ponta a privit procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Modul în care au fost schimbaţi Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele Senatului, Avocatul Poporului, dar şi restrângerea atribuţiilor CCR ne-au adus critici dure din partea Europei. Acestea s-au înteţit după ce au apărut dovezi din ce în ce mai concludente privind fraudele de la referendum şi încercarea de a modifica listele de alegători după scrutinul de pe 29 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News