Asasinul din Minnesota, colaborator cu Walz, posibile legături cu Horațiu Potra
- Cristi Buș
- 15 iunie 2025, 16:45
Horațiu Potra. Sursa foto: Facebook
Vance Boelter, un american în vârstă de 57 de ani, este în centrul unei anchete federale după ce ar fi comis două atacuri armate în statul Minnesota, ambele cu motivație politică. Victimele: o parlamentară democrată și soțul acesteia, uciși la domiciliul lor, și un senator democrat împreună cu soția sa, grav răniți într-un atac similar.
Potrivit autorităților americane, Boelter s-ar fi prezentat drept ofițer de poliție, purtând uniformă și având la dispoziție un vehicul ce părea oficial. A intrat în casele victimelor și a deschis focul. FBI a anunțat o recompensă de 50.000 de dolari pentru informații care să conducă la prinderea lui.
O listă cu 70 de nume și un mesaj recurent: „No Kings”
În ambele cazuri, anchetatorii au descoperit afișe lăsate la fața locului, cu inscripția „No Kings”. Mesajul este sloganul folosit de gruparea de extremă stângă anti-Trump „50501”, care a organizat manifestațiile de sâmbătă.
În mașina suspectului, anchetatorii au descoperit o listă cu aproape 70 de nume - toți politicieni din Minnesota și Wisconsin – ceea ce i-a determinat pe anchetatori să considere că Vance Boelter pregătea o campanie de atacuri în serie, cu scop politic clar.
Important de precizat este că cei doi congressmeni atacați de Boetler votaseră, de curând, alături de Republicani, împotriva acordării de asistență medicală gratuită imigranților ilegali.
Apariția unei conexiuni internaționale: Republica Democrată Congo
Potrivit unei anchete realizate de cotidianul Libertatea, profilul profesional al lui Boelter include o funcție de conducere într-o entitate numită Red Lion Group, înregistrată în Republica Democrată Congo. Această companie este descrisă ca fiind o firmă de securitate cu activitate în zona militară privată.
Datele publice sugerează că Red Lion ar fi fost anterior condusă de Horațiu Potra, un cetățean român cunoscut în trecut pentru implicarea în conflicte armate din estul Africii. Presa română a relatat că Potra ar fi coordonat activități de recrutare pentru Red Lion și că ar fi adus aproape o mie de mercenari est-europeni, inclusiv români, în estul Congo.
Cine este Horațiu Potra
Horațiu Potra este un fost militar de carieră, cunoscut pentru activitatea sa în Africa, în special în Republica Democrată Congo. De-a lungul timpului, a fost descris în mai multe investigații de presă ca un „mercenar român” cu activitate în cadrul companiilor militare private. El ar fi condus operațiuni de antrenament, pază armată și protecție a unor obiective strategice în zone de conflict.
Presa internațională, inclusiv jurnalistul american Jim Stewartson, a confirmat pe rețelele sociale că Red Lion, firma despre care Boelter susține că este CEO, era cunoscută în Congo ca fiind operată de Horațiu Potra. Aceste afirmații nu au fost confirmate de autoritățile române sau congoleze, dar ele sunt susținute de capturi de ecran și documente parțiale din surse publice.
Boelter, un profil cu multiple fațete
Vance Boelter nu este doar un bărbat urmărit penal. Conform informațiilor publice, el are un istoric complex. În Minnesota, apărea ca director al unei firme de securitate numită Praetorian Guard Security Services. O deținea împreună cu soția sa. În trecut, a fost numit în mai multe consilii consultative de dezvoltare economică de către guvernatori din ambele partide – democrat și republican.
În CV-ul său apar referințe la studii în domeniul relațiilor internaționale, leadership și securitate. Boelter susținea că a lucrat în Orientul Mijlociu, Africa, Europa de Est și America de Nord. Niciunul dintre aceste aspecte nu a fost, însă, confirmat de autoritățile americane.
Legătura Red Lion – Potra – Boelter: ce se știe oficial
Nu există încă o confirmare oficială a unei legături directe între Vance Boelter și Horațiu Potra. Totuși, profilul LinkedIn al lui Boelter, înregistrarea firmei Red Lion în Congo și istoricul cunoscut al lui Potra creează o suprapunere care atrage atenția anchetatorilor.
Site-ul oficial al Red Lion Group este funcțional, dar la numărul de telefon asociat companiei nu răspunde nimeni. Totodată, nici Ministerul Afacerilor Externe din România, nici autoritățile congoleze nu au emis poziții publice privind activitatea firmei sau legăturile cu cetățeni români.