În afară de imaginea dură a lui Franz Joseph, a existat o personalitate deosebită care a estompat din imaginea negativă a Austro-Ungariei, soția acestuia, Împărăteasa Elisabeta, alintată ”Sissi”. Împărăteasa Sissi a arătat că monarhia dualistă avea și o față umană, însă aceasta însemna perpetuarea monarhiei dualiste.
Încă de la căsătoria sa cu autoritarul Franz Joseph, al cărei văr primar era (mama sa, o contesă germană din Bavaria era soră cu mama lui Franz Joseph, împărăteasa Austriei), Sissi a fost o pată de culoare, strecurându-se cu abilitate, gingășie prin hățișurile protocolului rigid austriac, de inspirație spaniolă. Inițial, se dorise ca Franz Joseph să se căsătorească cu Susanne (Nene), sora mai mare a Elisabetei, Elisabeta fiind luată în călătorie mai mult pentru a distrage atenția de la călătoria destul de lungă din Bavaria, la Viena și, mai ales de la scopul acesteia.
Sissi a arătat că monarhia dualistă avea și o față umană, însă aceasta însemna perpetuarea monarhiei dualiste. Totuși, Sissi se simțea singură la Curtea Imperială din Viena. Marile necazuri o copleșiseră, iar împărăteasa alesese să uite, călătorind. Își pierduse prima fiică, Sophia, la doi ani, cunoscuse șocul morții Arhiducelui Maximilian de Habsburg în Mexic, apoi șocul îngrozitor al morții prințului moștenitor Rudolph, în condiții neelucidate la Mayerling în data de 30 ianuarie 1889.
Acesta a fost găsit mort alături de amanta sa Mary Vetsera, verdictul oficial fiind o sinucidere pasională, știută fiind instabilitatea psihică a lui Rudolph care își adâncea depresia în cantități mari de alcool. Prințul era căsătorit, iar statutul nu i-ar fi permis divorțul.
Există varianta, susținută de împărăteasa Zita de Habsburg, potrivit căreia, Georges Clemenceau, omul politic francez exponențial pentru Franța în Primul Război Mondial ar fi fost în spatele asasinării lui Rudolf și înscenării sinuciderii, pentru a-l compromite în ochii Europei.
În acest timp, Luigi Lucheni, un anarhist italian care în 1898 avea 25 de ani a luat decizia de a deveni celebru, punând la cale asasinarea unui cap încoronat și dorind să devină astfel o ”vedetă”. Lucheni se născuse la Paris, dintr-o mamă italiancă, moartă la scurt timp după naștere. El a crescut la orfelinat, apoi a lucrat în diverse locuri. La 20 de ani, a intrat în armata italiană, luptând trei ani și jumătate, participând la primul război italo-ethiopian.
Cum s-a infiltrat asasinul Luigi Lucheni în anturajul lui Sissi
Ulterior, a lucrat la căile ferate un domeniu greu, însă mai bine plătit decât alte munci fizice. Foarte mulți bărbați săraci mergeau spre căile ferate și tocmai aici anarhiștii veneau să își racoleze adepții. Regăsindu-se în această ideologie, Luigi Lucheni a urmat-o. A reușit apoi să plece de la căile ferate, devenind valet al Prințului de Aragon.
Luigi Lucheni și-a dezvoltat concepția că bogații, mai ales capetele încoronate trebuiau să moară, iar fapta sa ar fi urmat să reprezinte, în concepția sa, un îndemn ca oamenii săraci să lupte pentru a-și îmbunătăți viața. Inițial, el dorise să îl asasineze pe ducele de Orleans, care, deoarece Franța era republică, și-ar fi dorit restaurarea monarhiei.
Lucheni a aflat din presă că Împărăteasa Elisabeta se afla la Geneva și a decis să schimbe ținta. Era mult mai ușor să ajungă în anturajul său, iar dacă reușea să comită asasinatul, lovitura avea mai mare impact. Își confecționase o unealtă dintr-o șurubelniță, căreia i-a ascuțit vârful pentru a pătrunde ușor prin țesături și chiar corsaj, fără a lăsa urme evidente. La proces afirmase că se gândise inițial să cumpere un stilet, dar nu a avut suma de 12 franci necesară, la acea dată.
Sissi fusese avertizată că e în pericol
Împărăteasa, deși fusese avertizată de serviciile secrete imperiale că poate fi în pericol (din considerentele mai sus arătate n.a.), a refuzat să fie însoțită de escortă, preferând compania uneia dintre doamnele sale de onoare. Luigi Lucheni se pregătise îndelung pentru asasinat.
El și-a urmărit ținta, Împărăteasa Sissi care, însoțită de Contesa Irma Sztáray de Sztára et Nagymihály, doamna sa de onoare, se afla în data de 10 septembrie 1898 la Geneva. Erau cazate la Hotelul ”Beau Rivage” și se pregăteau în acea după amiază să plece la Montreaux, traversând lacul Geneva. Luigi Lucheni s-a apropiat de cele două doamne, s-a prefăcut că se împiedică și, în acest timp a lovit-o,în zona stângă, la ora 13.35, fără ca Sissi să realizeze, deoarece corsetul rochiei era strâns și amortiza durerea, deși împărăteasa a căzut.
Ultimele clipe din viața împărătesei Sissi
Sissi s-a ridicat, a ajuns pe vas, acesta a pornit, însă acolo, după ce contesa i-a dat drumul la braț, Sissi a leșinat. Contesa a desfăcut corsetul, Sissi și-a revenit dar a avut din nou un leșin. Observând o mică pată de sânge pe dresul alb al rochiei, contesa a cerut un medic, dar la acea oră nu era niciunul pe vas. O doamnă infirmieră, care călătorea pe vas, a încercat să o ajute. Atunci, contesa a dezvăluit că rănita era Împărăteasa Austro-Ungariei, iar vaporul a făcut calea întoarsă spre Geneva.
Sissi a fost transportată la hotelul unde fusese cazată, o echipă de medici a încercat să o salveze, fără succes însă, astfel încât la ora 14.10 a fost constatat decesul.
Autoritățile au reușit să îl prindă pe Lucheni, după ce polițiștii au aflat despre incidentul de la promenadă. În fapt, după ce a aruncat șurubelnița în a treia intrare a imobilelor de pe Rue des Alpes, el a fost recunoscut de doi conducători de taxi și un marinar, care l-au predat unui jandarm.
Pe 11 septembrie, un om de serviciu, venit la muncă a găsit arma crimei, dar crezând că a fost uitată de un muncitor care se mutase cu o zi înainte, a întârziat încă o zi până când a văzut că erau urme de sânge și, auzind ce se întâmplase, a dus-o la poliție a doua zi. Anarhistul a fost arestat, iar la proces el a mărturisit că a comis atentatul având o motivație ideologică anarhistă: ” Sunt anarhist prin convingeri... Am venit la Geneva să ucid un suveran, cu scopul de a da un exemplu celor care suferă şi celor care nu fac nimic pentru a-şi îmbunătăţi poziţia socială. Nu conta pentru mine cine era suveranul pe care-l ucid. Nu am lovit o femeie, ci o împărăteasă; aveam în minte Coroana”.
Condamnarea primită de ucigașul lui Sissi
La Roma, în 21 decembrie 1898 a avut loc întâlnirea principală a Conferinței Internaționale de Apărare Socială împotriva Anarhiștilor. Luigi Lucheni spera ca va fi condamnat la moarte de către Cantonul Lucerna, pedeapsa capitală oferindu-i popularitatea pe care și-ar fi dorit-o. Însă, Cantonul Geneva a refuzat să îl trimită acolo și l-a condamnat la închisoare pe viață. Luigi Lucheni a petrecut 12 ani în spatele gratiilor, timp în care și-a scris memoriile. Acestea au fost însă confiscate de către gardieni, iar la 19 octombrie 1910, a fost găsit spânzurat cu propria curea de la pantaloni.
Moartea lui a născut suspiciuni de asasinat, pentru că un condamnat la moarte era în continuu supravegheat. Să nu uităm de faptul că și alți membri ai Casei de Habsburg sfârșiseră asasinați, ori în circumstanțe neelucidate complet nici azi, ori fuseseră ținta unor atentate eșuate. Cert este că deși a mai domnit până în 1916, deci încă 18 ani după pierderea soției, Împăratul Franz Ioseph a fost puternic afectat. Și nu avea să fie aceasta ultima lovitură, dacă ne gândim la ce avea să urmeze în vara anului 1914!
Asasinarea lui Franz Ferdinand
Izbucnirea primului război mondial a fost grăbită de eliminarea arhiducele Franz Ferdinand. Acesta era adeptul federalizării Austro-Ungarei, ceea ce însemna recunoașterea naționalităților din Imperiu și menținerea integrității teritoriale a dublei monarhii, fapt care nu putea fi tolerat de Franța, Rusia sau Anglia. Asasinarea sa, la 28 iunie 1914, la Sarajevo, a avut loc printr-un complex de împrejurări.
Franz Ferdinand se căsătorise cu Arhiducesa Sophia, căsătoria fiind morganatică (urmașii săi nu aveau drept la moștenire), de aceea, când se afla cu ea, Franz Ferdinand nu era păzit de garda specială, întrucât soția sa nu avea rangul necesar pentru această onoare. Militantul sârb Gavrilo Prinkip fusese inițiat alături de alți trei conjurați în planurile asasinării arhiducelui, puse la cale de către serviciile sârbe de spionaj militar. În timp ce arhiducele și soția treceau într-o mașină deschisă pe o stradă largă, doi atentatori și-au încercat șansele, dar au fost imobilizați. Numai Prinkip, care se ascunsese într-un butoi scăpase neobservat. După ce a inspectat cartierele din Sarajevo, mașina oficială a dorit să revină către locul de reședință. Din reflex, șoferul a vrut să schimbe ruta, dar brațul ferm al șefului gărzii care era în dreapta, l-a determinat să revină pe traseul unde fusese atacul.
Prinkip a văzut în asta un semn providențial și s-a năpustit asupra mașinii oficiale, trăgând cu pistolul și aruncând o grenadă. Astăzi, locul de unde a lansat atacul a rămas marcat prin existența urmelor în beton a picioarelor lui Prinkip. Acesta a încercat să înghită o capsulă cu cianură, dar aceasta nu și-a făcut efectul, fiind arestat și închis, murind de tuberculoză în temniță.