Aryna Sabalenka, campioană la Australian Open. Jucătoarea bielorusă și-a trecut în palmares primul trofeu de Grand Slam

Aryna Sabalenka, câștigătoare Australian Open. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Jucătoarea bielorusă Aryna Sabalenka, numărul 5 mondial, a câștigat sâmbătă primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, învingând în finală pe Elena Rybakina, din Kazakhstan, cu 4-6, 6-3, 6-4, și obținând primul ei trofeu de turneu major din carieră.

Finala feminină de simplu de la Melbourne a adus față în față două dintre jucătoarele cu cele mai puternice lovituri din circuit, neavantajate însă în acest sens de condțiile de pe Rob Laver Arena. Ofensive prin excelență, cele două au avut însă nevoie să apeleze mai mult la răbdare, decât la lovituri decisive.

Sabalenka, cu un avantaj de 3-1 în întâlnirile directe, a cedat un prim game pe propriul serviciu, puțin după startul partidei, neavând nici o șansă în următoarele două game-uri de serviciu ale Rybakinei să recupereze break-ul.

Bielorusa, aflată în prima finală de Grand Slam a carierei, a suferit și la serviciu, unde în ciuda celor 5 ași a avut și 5 duble greșeli, la capătul primului set.

La 4-3 pentru campioana de la Wimbledon, bielorusa și-a procurat 3 mingi de rebreak, valorificând-o pe a doua și dând impresia că poate reechilibra jocul.

Reacția Rybakinei a fost un nou break, ajutat de ezitările la serviciu ale lui Sabalenka, urmat de un game închis la zero, care i-a adus și primul set, unul în care bielorusa a avut mai multe lovituri direct câștigătoare (12-7), dar și mai multe greșeli neforțate (9-6).

Bielorusa s-a resetat în setul secund pe care l-a început totuși greu, fiind nevoită chiar din debut să salveze două mingi de break. Ea a fost prima care a făcut break-ul pentru 1-3 și a rezistat apoi în game-ul 5, contracarând o minge de rebreak a Rybakinei.

La 1-4, Sabalenka a irosit 3 mingi de break, pentru ca mai apoi, la 2-5 să aibă două șanse de a închide setul, contracarate de kazahă, care a cedat în cele din urmă setul, nereușind să se apropie de rebreak-ul necesar revenirii în joc.

Sabalenka a egalat după un set doi mult mai bun, cu 7 ași și doar o dublă greșeală, dominându-și adversara și la capitolul lovituri direct câștigătoare cu 21 la 11, dar și la retur, unde a câștigat aproape jumătate din schimburile jucate.

În decisiv, bielorusa a continuat să domine jocul prin lovituri în forță și un-doi-uri cu care a scurtat schimburile, însă Rybakina și-a păstrat calmul, cele două câștigându-și servicul până la 3-3, cu o singură minge de break de care nu a putut profita Sabalenka.

Echilibrul a fost rupt tot de bielorusă, care în game-ul 7 a reușit să facă break la a treia tentativă, securizându-l cu câștigarea propriului serviciu, pentru 3-5.

Rybakina și-a câștigat apoi serviciul pentru 4-5 și avea nevoie de break, pentru a reveni în meci.

Sabalenka a făcut dublă greșeală la prima minge de meci, după care a salvat șansa de rebreak a campioanei de la Wimbledon și a mai ratat alte două mingi de meci.

În cele din urmă a câștigat primul ei titlu de Grand Slam din carieră, la a patrat minge de meci, când o lovitură trimisă de jucătoarea din Kazakhstan a ieșit în aut, dincolo de linia de fund.

Sabalenka a căzut pe teren în lacrimi de fericire, după ultima minge, care îi aduce totodată și accederea pe locul doi în clasamentul WTA, dar și un premiu de 2.052.750 dolari.

(sursa: Mediafax)