Arxavia - cetatea în care încă se mai aud dansând cavalerii Imperiului Habsburgic

Arxavia, în latină, Strassbourg, în limba celor care au construit-o, mândra și bogata cetate care străjuia cândva Via Carolina (vechiul drum al Văii Oltului) de pe Pons Vetus (Malu’ Podului, în memoria localnicilor), chiar din coada satului Câinenii Mici (la limita dintre județele Vâlcea și Sibiu), are o istorie fabuloasă

Cum cobori dinspre bătrânul Hermannstadt, via Tălmaciu, spre Călimănești, Râmnicu- Vâlcea, în dreptul comunei Câineni, despicată de Olt în două - Câinenii Mici și Mari - pe dreapta cum urci pe cărările de ape ale Văii Urii, o pajiste întinsă și nivelată ca un platou, înviată vara de milioane de flori de câmp și vegheată, ici, colo, de căpițe înmiresmate de fân, ascunde una dintre cele mai misterioase povești ale Țării Loviștei.

Legenda Arxaviei, înțelenită și-n țărâna locului, și-n amintirea înțelepțiților de vreme din Câineni, se lasă despletită greu: „Nu știu de niciun zâd pe Malu’ Podului, acum cosăsc și strâng fânul, acolo, oamenii locului. E drept că grădina, podită așa, pare schimbată de mâna cuiva, dar n-aș ști să-ți spun de cine”, conchide Nicolae, pădurarul din Câinenii Mici și bărbat umblat pe toate fețele și dosurile munților din împrejurimi.

Când fuioarele de ceață învăluie încă Valea Oltului...

Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat

Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956

„De sus, din Gorgane, din vârful Chelu’ - cum îi mai spunem noi -, se întrevăd, prin bălării, liniile zidurilor și forma porții de acces în cetate. În picioare, însă, după cum se poate observa cu ochiul liber, n-a mai rămas nimic. Poate doar s-o excaveze arheologii, s-o scoată din nou la lumină. Bătrânii satului poate să mai știe câte ceva despre Arxavia”, mă lămurește Paul, copil al Câineniului, acum pasionat răscolitor al documentelor legate de Valea Oltului. Și bătrânii își amintesc, dincolo de istoria concretă a zidurilor de pe Pons Vetus, poveștilor moșnegilor dinaintea lor: „În zorii anumitor zile calde de vară, când fuioarele de ceață învăluie încă Valea Oltului, pe Malu’ Podului mai poți ghici trupul tremurat al cetății. Ba chiar poți auzi danțurile și m u z i c i l e cavalerilor d i n ă u n - tru. Dar asta doar dacă știi povestea de mic, altfel nu vezi și nu auzi nimic, nepoate”, mă asigură un moș de-o seamă cu timpul, proptit în bolta de piatră a porții bisericii „Sfântul Nicolae”, întors cu fața spre fantomatica Arxavia și spre soare. Dau „mulțumesc” și mă opintesc spre Malu’ Podului, pentru a pipăi legenda cu tălpile și cu propriii mei ochi și, odată ajuns în cetatea de flori și de fân, reveria Arxaviei prinde contur în adevăruri istorice de nezdruncinat.

Planul Cetății Arxavia

Scurt istoric al cetății din Câineni

În urma Păcii de la Passarowitz, din 1718, Imperiul Habsburgic preia în stăpânire Oltenia, iar din ordinul contelui Steinville, reprezentantul împăratului Carol al VI-lea pentru cele „Două Dacii”, inginerul şi arhitectul Friedrich Schwantz construieşte, în perioada 1718 - 1722, la Malu’ Podului, vechiul Pons Vetus, cetatea Arxavia, Strassbourg în austriacă. Cetatea era aşezată pe un platou drept, de deasupra drumului european 81, în dreptul podului care traversează Oltul la Câinenii Mici. După unele referinţe, Friedrich Schwantz, în timpul constuirii cetăţii, ar fi descoperit urme de construcţii romane, care sunt, de altfel, atestate şi de arheologi şi figurează ca „Aşezare - Epoca romană, sec. II-III d. Hr.”, în Repertoriul monumentelor istorice din judeţul Vâlcea.

​

Malu’ Podului, locul în care este localizată cetatea Arxaviei, este legat de satul Câinenii Mici prin podul de peste Olt

Populată cu sași

În perioada imediat următoare, cetatea Arxaviei este populată cu sași, sunt amenajate drumuri pietruite, se curăță vechile căi de comunicație spre Titești- Curtea de Argeș, prin Câinenii Mici și, aspect deosebit de important, se amenajează drumul pe Valea Oltului, neutilizat de 1.500 de ani, din vremea romanilor, când legiunile lui Traian urcau pe Alutus spre Sarmizegetusa. Singura deosebire era că habsburgii au construit drumul pe malul drept al Oltului, pe când romanii îl amenajaseră pe cel stâng, unde sunt acum amenajările hidrotehnice. Calea de acces, care lega practic Țara Românească de Ardeal, a primit numele împăratului Carol al VI-lea - Via Carolina, iar la întreținerea sa a contribuit, ulterior, și Tudor Vladimirescu, vătaf de Câineni în prima parte a secolului XIX.

Moarte unei legende

Sfârșitul cetății Arxavia a venit 30 de ani mai târziu de la ridicarea ei, în urma Păcii de la Belgrad (1739), când Oltenia reintră sub stăpânirea otomană. Turcii au distrus piatră cu piatră cetatea austriacă, instaurând dominația prinților fanarioți în Țara Românească. Inclusiv Via Carolina se degradează. Astăzi, în afară de preocupările localnicilor - care cosesc fânul din incinta Arxaviei - niciun arheolog, savant sau politician nu pare interesat de integrarea acestei legende în circuitul turistic sau măcar în manualele de istorie

Documentele vremii vorbesc despre vizitele dese pe care prințul Eugeniu de Savoia (feldmareșal al Sfântului Imperiu Roman) le efectua pe Via Carolina, la Cetatea Arxaviei, renumită pentru balurile și muzica vieneză încântătoare