Născut în 1953, artistul român s-a afirmat, în anii ’80, ca exponent al generației care a transformat decisiv arta experimentală românească, deschizându-i drumul spre postmodernismul estetic internațional. Christian Paraschiv a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, în 1978.

Preocupat de mult timp de zona experimentalistă a Bio-Artei, Christian Paraschiv este unul dintre primii artiști din lume care a realizat lucrări pornind de la studii anatomice ale propriului corp, ale ADN-ului, imagistică medicală, tehnici de realizare a pielii artificiale prin prelevarea de celule și multe altele. Lucrări emblematice sunt prezente în colecții importante, instituționale și particulare din Franța, Statele Unite, Belgia, Marea Britanie, Germania, România. În anul 1986 s-a stabilit la Paris, unde expune în mod constant. În același timp, însă, este reprezentat și în România de Galeria Romană, unde a avut expoziție personală în 2017, precum și numeroase expoziții de grup împreună cu prietenii din Grupul Prolog.

 

„Când am ajuns la Paris, pentru mine lucrurile s-au schimbat foarte tare”

Christian Paraschiv și-a construit opera de-a lungul timpului, pe baza trinomului memorie-identitate-exil, în care tema corpului uman - adesea auto-referențială - joacă un rol major. „Dacă mergem pe linia de rememorare și reimaginare în lucrul meu, tema aceasta a existat încă din România, înainte să plec în exil. Aveam o pânză, la un moment dat, unde porneam de la un citat din Miorița – în cazul meu tot timpul există, de fapt, o referință culturală la trecut. Începând cu anul ‘86, când am ajuns la Paris, pentru mine lucrurile s-au schimbat foarte tare, din griul nostru bucureștean, din epoca respectivă, am debarcat într-o societate cu foarte multă culoare. Era obositor, îmi aduc aminte că mă durea capul, timp de câteva luni nu m-am putut acomoda cu afișele colorate, într-un spațiu dominat de explozia de culoare, acolo unde până și ce se arunca la gunoi era colorat. Drept urmare am trecut la un fel mai violent de exprimare pe pânză, care a rezistat doar câțiva ani. Am fost influențat și de ritmul colegilor mei la Paris, care este alert și presupune o activitate bogată, acolo imediat se organizează expoziții și se lucrează la altă intensitate. Cert este că am continuat să gravitez pe lângă ideea de memorie și am abordat subiecte legate de România, subiecte dificil de înțeles pentru cei de acolo fiindcă nici nu puteau să își închipuie ce se întâmpla la București. Îmi aduc aminte că am făcut niște turnee împreună cu soția mea prin centrul Franței să explicăm puțin situația și lumea foarte greu înțelegea, aproape că nu eram crezuți. Mai multe informații despre ceea ce se întâmpla cu adevărat în România existau în Belgia, decât în Franța”.

 

Credinţa Grupului Prolog

Din anul 2010, Christian Paraschiv lucrează și în atelierul maestrului Paul Gherasim din București, urmare a dorinței acestuia din urmă. Şi nu întâmplător: Christian Paraschiv este cel care, la începuturile grupului, a insistat ca lucrările realizate de prietenii din Prolog să fie expuse. Chiar dacă a fost la distanţă de prologişti, Christian Paraschiv nu a abandonat niciodată credinţele Grupului Prolog, încorporând mereu în lucrările sale natura, sacrul, teme tradiţionale româneşti - strunga, Crucea, floarea de măr şi aşa mai departe.Camilo Racana, critic de artă parizian: „A transcris corpul pe bucăţi de piele”

În această perioadă se desfășoară la Paris, la Galeria David Guiraud, expoziția „Les Gisants d’Or”/ „Efigia de Aur”, care rămâne deschisă publicului până pe 7 noiembrie 2018.

Criticul de artă parizian Camilo Racana face o radiografie complexă a lucrărilor din această expoziție:

„În lucrarea sa intitulată „Strunga” (1980), Paraschiv se ocupă de una dintre principalele teme ale tradiţiei populare românești. Această serie se bazează pe câteva versuri populare românești ale baladei Miorița. Prin această lucrare, se povestește sacrificiul unui om care, prin moartea sa, permite dezvoltarea prosperă a comunităţii sale și dialogul cu oaia sa preferată, Miorița, care va comunica familiei dispariţia sa.

Această lucrare reunește o serie de elemente care se găsesc în creația lui Paraschiv: fotografia ca suport, nuditatea masculină, coloritul în transparență, pielea de cultură, portretul/autoportretul. Elemente care evoluează și se schimbă în întreaga serie. Pe scurt: componentele care vor conduce în viitor opera sa de la imaginea corpului sacrificial, trecând prin imaginea corpului reconstituit spre corpul în spaţiu. Este mântuirea.

La fel cum copiștii monahi au transcris Biblia pe piele de oaie preparată, Christian Paraschiv a transcris corpul pe bucăţi de piele, tăiate mai întâi în pătrate de 2 cm x 2 cm, apoi cultivate pe suprafeţe de 8 cm x 8 cm. Pe aceste suprafeţe a imprimat imagini scanate și digitizate ale corpului său, păstrând transparenţa suprafeţei, apoi fixându-le pe frunze de aur. Atât pe pielea „cultivată”, cât și pe pielea animalului, pe fiecare piesă există un transfer al imaginii corpului. De exemplu, „Faţa din faţă” este făcută din 36 de piese! Sensul vederii frontale a fost transferat în 36 de pătrate de piele cultivată. Nici un desen sau fotografie. Scanarea și intervenţia manuală s-au făcut pe fiecare piesă.

Iniţierea unui războinic tânăr începe cu tăierea rituală a pielii ... în funcţie de religiile monoteiste ale pielii de la organul sexual, cea a spatelui, a feţei și a braţelor. Există o lucrare unde un întreg corp este făcut din bucăți de piele și alte elemente organice. Sunt organisme în transparenţă”.

În această primă perioadă a lucrărilor sale de reconstrucţie a corpului, Paraschiv și-a folosit propriile fluide corporale, pe care le-a păstrat în relicve rotunde. În același timp, a lucrat la performanţe extreme: ca „Negru este culoarea limbajului”, unde trupul său a fost îngropat în puţuri de cărbune, plumb sau mercur, s-au aplicat ventuze pe corpul său. Prin aceste opere ale sale, s-a apropiat de curentul acţionalist vienez și sovietic, parte din lucrări participând la expoziţia „Fantomă de Pofte. Viziuni ale Masochismului în artă” al lui Peter Weibel.

De la începutul secolului XXI, triada: piele - scanner - frunze de aur / suport - imaginea corpului - suport, a continuat să evolueze. Suportul, de data aceasta, a fost acetat pe care a imprimat scanări pătrate ale segmentelor corpului care se sprijină pe frunze de aur.

 

Lucrările expuse la Galeria David Guiraud

„Organele de lucru/ opere” prezentate pentru examinare la Galeria David Guiraud sunt împărţite în patru grupe:

1. „Efigiile de Aur Culcate”

2. „Kimonouri“

3. „Pătrate“

4. „Inimi“

 

1.„Efigiile de Aur Culcate” sunt organisme în suspensie. Corpul este „același corp singular reconstruit de forţa veneraţiei” prezentat în patru poziţii: flanc drept, flanc stâng, faţă, spate.  

Flancul drept (destra). Corpul ca peisaj, locul de reînnoire permanentă sezonieră. Marginile corpului taie fundalul prin incizie. Referindu-se la „mortul Hristos” al lui Hans Holbein, tânărul Paraschiv zâmbește și distrage atenția de la „punctul focal”.  

Flancul stâng (sinistra). Inima. Lumea dinăuntru. Golirea intră în pictura faraonică.  

Corpul văzut din faţă (ante). Corpul masculin și involuţia lui. Reîntinerirea neobservată a feţei. Sărutul lui Ludovic al XIII-lea, nud.  

Corpul văzut din spate (retro). Non-anatomia corpului. Teoria culorilor și cromaticismul. Imaginea simultană a contrastului și a culorii. Iluminările, irizarea și mușcăturile penetrante ale scannerului trec pe piele.

2.„Kimonouri”. Cele trei lucrări din această serie au fost astfel numite de Paraschiv ca un tribut adus aurului în pictura japoneză. În aceste lucrări, pătratele formează semnul „Tau”. „Tau” este litera grecească care reamintește de „crux commissa”, una dintre cele patru reprezentări iconografice ale crucii. În Japonia, kimonourile sunt făcute din ţesături decupate. Ele produc forme care nu ţin cont de anatomia purtătorului. Formele Kimonourilor lui Paraschiv sunt plasate pe o pânză de lână monahală. Stofa „bure” este o ţesătură pentru îmbrăcăminte monahală care subliniază marea sărăcie a celor care o poartă.

3.„Pătrate”. Paraschiv consideră că pătratul /cubul /numărul 4 este fundamental pentru munca sa. Într-o altă publicaţie, voi dezvolta în detaliu semnificaţia acestei triade, precum și semnificaţia și utilizarea altor componente ale lucrărilor din expoziția „Les Gisants d’Or”. Pentru moment, voi spune că pătratul este o formă de controversă pentru zonele cromatice. Am indicat deja că „punctul focal” (de exemplu: ochiul drept al lui Isus din „Ultima Cena”) este o materializare a spaţiului , generând o perspectivă în linie dreaptă, abolită de perspectiva inversă proprie a icoanelor, a desenelor pentru copii sau a ceea ce numim „artă brută”.

Regiunile interioare care trăiesc în „forma pătrată” produc tensiune prin proximitate. Aceste regiuni conţin materie vie care germinează simultan, „saci viscerali”, așteptând reconstrucţia corpului.

Adăugarea pătratelor produce o siluetă: „Efigia” dă „impresia unei siluete în repaus”. Această siluetă este completă prin combinarea transparenţei acetatului cu aurul pe care se sprijină. Astfel, în faţa noastră, nu mai avem reproducerea imaginii corporale a trupului lui Christian Paraschiv și a întregii realităţi laborioase a operei sale, ci o imagine vie, înconjurată de aura ei, care plutește în spaţiu. E „Efigia de Aur Culcată”.

4.„Inima”. Relicvariul. Relicva este foarte fragilă. Mereu. Relicvariul este cutia, containerul care protejează relicva. Este racla.

Paraschiv cunoaște așanumitul „corp-plin fără organe”. Paraschiv știe că pielea este cel mai mare organ al corpului. Paraschiv urmărește în corpul său instrumentul pulsaţiilor sale. Inima are patru camere. Parachiv plasează radiografia inimii sale „în relicvă” întro raclă plină de aur.

Christian Paraschiv va expune din nou la București, în primăvara anului 2019, la Galeria Romană, expoziție ce va include și lucrări din ciclurile prezentate.