Arta prelungește viața. Ce trebuie să faci pentru a trăi mai mult

Ultimul studiu al oamenilor de știință, efectuat pe un eșantion de 6700 de adulți, arată că arta prelungește viața.

Iar când vorbim despre artă avem în vedere vizitele la muzeu, teatru, în general cam orice activitate culturală. Analiza cercetătorilor arată că subiecții care și-au dedicat timp activităților culturale măcar o dată pe lună au avut șanse mai mici de a muri cu 31% în perioada de studiu față de cei care nu au făcut-o deloc.

„Rezultatele nu dovedesc că artele îți vor prelungi viața, dar sunt o dovadă că angajarea în domeniul artelor poate ajuta la promovarea sănătății, iar implicarea artelor «receptive» poate da bunăstare fizică, mentală și emoțională”, afirmă Daisy Fancourt, profesor asociat la University College London, din Regatul Unit, citat de 360medical.ro.

Se spune că mersul la muzeu trebuie preferat în locul timpului pierdut pe canapeaua din sufragerie. A sta cufundat în muzică, artă și dans oferă stimulare mentală, e un adevărat un balsam pentru stres sau depresie.

„Participarea la arte nu ar trebui să fie ceva ce faci când totul altceva este în regulă în viața ta. Ar trebui să fie ceva ce faci ca parte a vieții de zi cu zi. Cu cât este mai bogată tapiseria vieții, cu atât ești mai capabil să supraviețuiești și să prosperi”, completează dr. Nicola Gill, de la Health Education England.

În medie, subiecții pe care s-a efectuat cercetarea aveau 66 de ani la început. Peste 3.000 dintre ei au spus că au participat la evenimente artistice rareori (o dată sau de două ori pe an), în timp ce 1.900 au făcut acest lucru frecvent (cel puțin o dată pe lună). Timp de 14 ani, ambele grupuri au avut o rată a decesului mai mică în comparație cu persoanele care nu au fost implicate în artă. De exemplu, la cei care au participat frecvent la activități culturale, rata de deces a fost de 47%, față de 27% în grupul opus.

În plus, s-a mai observat și că iubitorii de artă au obținut un scor mai mare la testele de memorie și gândire, erau mai activi fizic și social.