Într-un interviu din 2014, Zoe Dăian, nepoata lui Arsenie Boca, relatează un episod mai puțin cunoscut din viața părintelui.

Ceaușescu, auzind de darul înainte-vederii pe care îl avea Arsenie Boca, l-a chemat la el cerându-i să-i prezică viitorul. „Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce ştii?” Răspunsul l-a tulburat mult. Profeția avea să se împlinească în ziua de Crăciun a anului 1989, când soții Ceaușescu au fost împușcați.

Iată mai jos interviul realizat de Agerpres cu Zoe Dăian despre cel care i-a fost ca un al doilea tată și despre câteva dintre tainele care învăluie viața acestuia.

(Titlul și intertitlurile aparțin redacției EVZ.)

- Doamna Dăian, ce vă amintiţi din copilăria petrecută în preajma părintelui Arsenie Boca? Cum era omul Arsenie Boca?

- Tata ţinea foarte mult la Zian (numele de botez al Părintelui - n.r.). L-a adus la noi în casă când era de vreo opt ani şi avea probleme în familie din cauza divorţului părinţilor lui. Pot spune că tata ţinea la Zian mai mult decât la mine. Zian îmi lua apărarea mereu când, mică fiind, făceam „câte-o nefăcută” şi mama, foarte severă cu mine, mă certa. Mă lua lângă el şi-i spunea mamei să plece şi să ne lase singuri, iar mama se îmblânzea imediat, deşi nu-i era în fire, şi scăpam de nuieluşă. Ţin minte că nu-i plăcea societatea. Părinţii mei au cununat foarte mulţi tineri, iar când îl chemau şi pe el la nuntă, nu voia să se ducă. Îi spunea mamei că rămâne acasă ca să aibă grijă de mine: „Mărioară, eu nu sunt pentru viaţa asta. Voi mergeţi liniştiţi, eu am grijă de Zoe”, îi spunea Zian mamei mele. Avea grijă de mine, m-a învăţat să beau laptele care mie mi se părea mereu amar la gust, dar când îmi dădea să beau din cana lui era dulce. Era un băiat chipeş, frumos, semăna cu mama lui, multe fete au încercat să-l rupă de pe calea lui, dar el nu a cedat niciodată.

A cântat la pian și la vioară de prima oară când a pus mâna pe ele

- Când v-aţi dat seama, prima dată, că Zian era „altfel”? - Eu aveam un regim foarte sever când învăţam să cânt la pian, iar tata, care ştia să cânte la pian şi la vioară, îmi aducea partituri dificile.

Odată, îi spune lui Zian să cânte şi el ceva la pian. „Eu? Păi eu nu am pus mâna pe pian în viaţa mea, doar o ascult pe Zoe”, i-a răspuns Zian, dar tata a insistat, eu i-am adus partitura („Într-o piaţă persană”, de Albert Ketelbey), o lucrare dificilă, el a urmărit cu degetul câteva portative şi a început să cânte. Mama a venit în uşa sufrageriei să vadă cine cântă atât de bine, întrucât ştia că eu încă nu o interpretam perfect, şi-a făcut cruce când l-a zărit pe Zian şi am fost toţi consternaţi de ceea ce am văzut la el. Apoi, tata i-a dat vioara şi a cântat şi la vioară, la fel. Ne-am dat seama că este ceva nepământean în el. Mă jucam cu el, mă ascundeam şi-i spuneam să mă caute sau să fugă după mine. Când avea 19 ani, într-o zi, în grădină, a pictat un tablou, „Iisus în Grădina Ghetsimani”. Când eu am împlinit 15 ani, am fost la el, la Sâmbăta, şi i-am zis: „Unchiule, eşti tare frumos!”. A încremenit, a venit la mine, m-a sărutat pe frunte şi a spus: „Au crescut copiii!”. Dintr-o dată şi-a dat seama că aveam altă vârstă. Era deosebit de frumos.

- A vorbit vreodată Părintele despre harul Duhului Sfânt care lucra în el? - Multă lume a crezut că este un impostor. Stătea mulţime de lume la coadă să-i spovedească, dar nu-i lua pe toţi, ci îi alegea la spovedanie şi le spunea: „Măi, Ioane, tu nu ai spus tot. Nu ai spus asta, asta”. Ştia totul. Pe Părintele Arsenie l-au văzut mulţimile, în timpul rugăciunilor, cum se ridica de la pământ şi nu mai atingea podeaua cu picioarele. De minunea care este în el nu a vorbit niciodată, dar mi-a povestit toată viaţa mea şi a fiicei mele, care urma să fie. Îi ziceam de multe ori: „Tu eşti un Dumnezeu!”. El zicea. „Da' de unde!” Schimba vorba ca să nu cadă în păcatul trufiei. Modestia lui era extraordinar de mare. Când am fost o dată la Prislop, de Ziua Crucii, mama unui părinte episcop dorea să mă cunoască şi mi-a povestit despre întâlnirea sa cu părintele Arsenie: „Tot auzeam din satul meu că acest călugăr vede în tine tot, mergea la el toată lumea. Am ajuns la Prislop. Voiam doar să-l văd şi să pun mâna pe el. Erau mii de oameni, dar la mine s-a uitat şi mi-a zis aşa: Ce ai tu în pântec acum, nu va fi al tău, ci al Prislopului”. Nimeni nu ştia că era însărcinată în afară de ea, care aflase de doar două zile. Iar acel copil a ajuns episcop. Prin anii '80, Părintele Arsenie a fost dus şi la Ceauşescu, care l-a întrebat: „Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce ştii?”. Şi Arsenie i-a spus: „Într-o zi de mare sărbătoare veţi fi omorâţi amândoi”. Ceauşeştii nu au crezut şi i-a spus maiorului să-l ia şi să nu-l mai vadă.

„Mărioară, Mărioară, de două ori m-ai drăcuit pe drum”

- Cum a fost despărţirea de Părintele Arsenie când a plecat la Sâmbăta? - Eu am plâns foarte mult pentru că el nu mai vine acasă. Eram mică şi nu mai avea cine să mă ocrotească. Într-o zi, tata ne-a trimis pe mine şi pe mama la Sâmbăta. I-a făcut mama prăjiturile preferate, i-a pus o tablă de slănină, şuncă, pâine de casă. Am coborât în gara Voila şi mai aveam 15 kilometri până la mănăstire. El nu ştia că venim, bagajul greu, căldură mare de iulie, nicio umbră de copac. Mama nu mai putea să meargă şi a zis de două ori „Fire-ai al dracului, Zian. M-ai făcut să vin până aici, că nu ţi-ai găsit o mănăstire mai aproape de casă”. Mai aveam de mers. La un moment dat, brusc, el ne-a ieşit în cale şi zice: „Mărioară, Mărioară, de două ori m-ai drăcuit pe drum”. Mama a încremenit. El s-a apropiat de mine şi mi-a zis: „Tu ai crescut. Acum asta e casa mea. De-acum, voi veniţi la mine. Eu voi veni acolo mai rar”. M-a ocrotit foarte mult, mai ales după ce tata a fost arestat. Tata făcut şcoala la Viena şi era director de şcoală în sat, era exigent, iar un învăţător moldovean l-a reclamat pe tata la Securitate că familia directorului merge prea des la biserică şi dă un exemplu prost oamenilor. A fost arestat, dus la canal, dar Arsenie nu s-a întâlnit acolo cu el. L-am adus pe tata în sicriu, la 50 de ani.

- Aţi vorbit cu părintele despre perioada în care a fost la Sfântul Munte Athos? - Remarcându-se ca student, toţi cei de la Facultatea de Teologie din Sibiu au spus că trebuie neapărat să meargă la Athos. El a acceptat şi a spus că vrea să caute acolo cel mai sever călugăr care să-l ia şi să-l formeze. Acolo ajuns, a întrebat care este cel mai aspru şi a ajuns la el. Prima dată, călugărul i-a spus: „Te duci, mături şi faci curat”; era o zonă destul de periculoasă, abruptă. A mers, a făcut curat, era perfecţionist, dar părintele a verificat şi i-a spus că nu e mulţumit. „Nu eşti bun nici de măturat”, i-a spus acel călugăr. A suferit cumplit, pentru că nu i-a spus ce nu a făcut bine, dar a luat asupra lui dojana. Acel preot i-a devenit duhovnic, iar la plecare i-a spus: „Arsenie Boca nu am crezut că eşti un spirit atât de mare!”. I-a plăcut ascultarea lui. A venit foarte fericit şi mulţumit sufleteşte de acolo.

Confirmă că a ieșit din închisoare pentru a participa la înmormântarea mamei

- Ce ştiţi că-l supăra cel mai tare? S-a plâns vreodată în viaţă de ceva? - Avorturile voite îl supărau. Spunea întotdeauna: „Să nu ziceţi că mi-a dat Dumnezeu o boală. Dumnezeu este iubire. Păcatele voastre sau cele din urmă vă dau boli şi suferinţe. Dumnezeu nu face rău şi nu dă supărare!”. Îi considera criminali (...) De plâns, nu s-a plâns nici măcar atunci când i s-a interzis să oficieze Sfânta Liturghie, pe care o iubea foarte mult, când l-au scos din mănăstire.

- Călugării poartă veşminte negre dar Părintele Arsenie avea şi un veşmânt monahal alb. De ce? - Aşa-i plăcea lui, fără o semnificaţie aparte. Îi plăcea albul.

- A povestit despre perioada în care a fost urmărit şi avea problemele mari cu Securitatea? - Ştia ce vine, ce urma. Când au venit după el să-l ridice, într-o dimineaţă la ora 6, le-a spus: „V-am aşteptat!”. L-au băgat în maşină dar maşina nu a pornit. Atunci el le-a spus să-l lase să se roage, a revenit apoi şi maşina a pornit. Când au ajuns la Braşov, nu au vrut să-l lase în sutană şi maiorul a trimis doi subalterni să-l dezbrace şi să-i dea hainele de puşcărie, dar nu s-au putut apropia de el. I-au spus maiorului că Arsenie nu vrea să se dezbrace, iar ei nu se pot apropia de el. Maiorul a înjurat şi s-a dus personal să-l dezbrace pe „popă” de hainele preoţeşti, dar acelaşi semn l-a primit şi el şi atunci a decis să-l lase în straiele preoţeşti. Oamenii l-au recunoscut şi l-au rugat să ţină predici în ora de plimbare în curte. Conducerea i-a pus în vedere să înceteze cu predicile, dar el a continuat şi la un moment dat l-a văzut chiar şi pe maior pitit, că-l asculta.

- S-a vorbit mult despre prezenţa sa la înmormântarea mamei lui deşi se afla în închisoare... - A fost. L-am întrebat dacă a fost, cum a ajuns, iar el a confirmat că a fost. A spus: „Am fost. Cu ajutorul lui Dumnezeu!”. Conducerea penitenciarului unde era reţinut a dat telefon la Poliţia din Hălmagiu care a confirmat că l-au văzut la înmormântarea mamei, iar când unul dintre poliţişti a vrut să stea de vorbă cu el, s-a făcut nevăzut.

„După Ceaușescu – dar nu imediat – românii vor suferi mult”

- Ce a vorbit Părintele Arsenie Boca despre România? Ce credeţi că i-ar sfătui acum pe români? - (...)A spus că după Ceauşescu, dar nu imediat, poporul va suferi mult. Pe români i-ar sfătui să nu fie „cap plecat prea mult”, să aibă demnitate şi personalitate.

- Ce ştiţi despre moartea părintelui? Au apărut tot felul de ipoteze că ar fi fost otrăvit de Securitate? - Nu. Când el a terminat la Drăgănescu (unde a avut domiciliu forţat 15 ani - n.r.), a cumpărat o vilă pentru măicuţele care l-au însoţit. Lângă, era un teren liber şi acolo a construit încă o vilă, asemănătoare primeia, ca să aibă şi ele un acoperiş deasupra capului. Venea foarte rar la Sinaia. Cei 15 ani de stat în biserica îngheţată i-au adus boală de rinichi, iar interogatoriile şi închisorile, boala de inimă. Când a venit la Sâmbăta, două luni nu a mai ieşit din casă. Dar şeful Securităţii din Sinaia îi aducea portocale şi lămâi şi le întreba pe măicuţe de ce mai are nevoie părintele. Măicuţele nu voiau să primească.

- Ce credeţi că şi-ar mai dori părintele? - Să lămuresc oamenii că e nevoie de spovedanie şi împărtăşanie, că rugăciunea şi postul contează prea puţin fără spovedania omului. Recomanda spovedania şi săptămânal dacă se poate, dar asta mai mult pentru călugări şi preoţi. Eu nu pot să ţin post, dar el spunea: „Decât să te gândeşti la mâncare şi să ţii post, mai bine mănânci”. Şi mai spunea ca zilnic să deschizi Biblia şi să citeşti un paragraf, iar dacă nu ai timp, măcar să o iei în mână zilnic. Arsenie nu dădea canoane.

- Ce spuneţi despre faptul că lumea cere canonizarea părintelui Arsenie Boca? - Unii sunt împotrivă, pentru că satana lucrează. Eu am transmis (...) că nu e nevoie să-l canonizeze, pentru că-l canonizează miile de oameni care merg la mormântul lui, iar celor care sunt împotrivă, când se adună la Sinod, să le dea Dumnezeu sănătate şi linişte sufletească, pentru că nu o au.

Vărul lui Arsenie Boca a murit ca un mucenic

Doctorul psihiatru Zoe Maria Dăian este fiica lui Vasile Crucin (1901-1950), fost deținut politic și văr al Părintelui Arsenie Boca (1910-1989). Mama lui Vasile Crucin s-a numit Ana Boca și a fost sora lui Iosif-Petru Boca (1881-1926) – tatăl Părintelui Arsenie Boca. Vasile Crucin a fost învățător și director de școală în comuna Buteni din județul Arad, unde tânărul Zian-Vălean Boca își petrecea vacanțele sub ocrotirea vărului său. Vasile Crucin a fost condamnat fără proces (1950) și trimis în colonia de la Capul Midia din lagărul de la Canalul Morții Dunăre – Marea Neagră, după ce fusese turnat la Securitate de către un coleg profesor, pe motiv că mergea cu elevii săi duminica la Sfânta Liturghie și vorbea împotriva comuniștilor care ne invadaseră țara și a susținătorilor acestora pe care-i eticheta ca „derbedei și analfabeți”. A murit ca un mucenic.

Securizarea” biografiei părintelui a întârziat canonizarea

Zoe Dăian a adresat recent o plângere la CNSAS în legătură cu Tatiana Niculescu-Bran (fostă purtătoare de cuvânt a lui Klaus Iohannis) pentru falsificarea biografiei celui pe care poporul îl numește Sfântul Ardealului și pentru faptul că și-a împănat cartea „Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca” cu materiale fabricate de Securitate în scopul de a-l compromite pe unchiul acesteia. Zoe Dăian nu exclude ca apariția acestei cărți la editura Humanitas să fi avut ca scop blocareea canonizării unchiului său.

Într-adevăr, la ultima întrunire a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe 28 octombrie, acesta a amânat – pretextând nevoia unor cercetări suplimentare privind viața părintelui – luarea deciziei de canonizare a lui Arsenie Boca.