Chiuchiță a făcut referire la două declarații pe care Arnold Schwarzenegger le-ar fi dat Tribunalului București. Prima declarație a apărut în 2014, în care Arnold ar fi spus că ceea ce declară producătorii filmului „Escape Plan” ar fi avut dreptate. S-a demonstrat ulterior că acea declarație este una falsă. Cele două declarații ale lui Arnold Schwarzenegger sunt depuse la dosar, împreună cu alte documente.

Scriitorul Chiuchiță a mai declarat că l-ar fi notificat pe celebrul actor în anul 2015 spunându-i că este convins de faptul că nu a trimis acele declarații, care fac obiectul unui proces penal și că eset convins de faptul că nu a avut nicio legătură cu declarațiile respective, însă nu a primit niciun răspuns.

Povestea incredibilă a lui Lucian Ciuchiţă. Hollywood-ul i-a furat scenariul şi a încasat peste 100 de milioane de dolari

Lucian Chiuchiță a dat în judecată cinci case de producție de la Hollywood pentru că i-au furat un scenariu, apoi l-au ecranizat şi au încasat milioane de dolari. Este vorba despre ,,Escape Plan”, cu Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone în rolurile principale.

Scriitorul solicită despăgubiri de milioane de euro.