Președintele american, Donald Trump, și regele Salman al Arabiei Saudite s-au declarat favorabili unei "aplicări riguroase" a acordului privind programul nuclear iranian, potrivit unui comunicat al Casei Albe dat publicității după convorbirea telefonică dintre cei doi lideri.
Rezumatul discuției pare să arate că Donald Trump — până în prezent un adversar înverșunat al acestui acord istoric al președinției Obama și menit să împiedice Iranul să se doteze cu armata atomică — a evoluat în acest sens.
El a criticat constant acordul în timpul campaniei și a numit în posturi-cheie ale administrației sale personalități fățiș anti-iraniene, începând cu viitorul secretar de stat, Rex Tillerson, care dorește o "revizuire completă" a acordului.
Președintele Trump și suveranul saudit au mai insistat asupra necesității de a răspunde "activităților destabilizatoare ale Iranului" în regiune. Teheranul este dușmanul Washingtonului și al Riadului și marele concurent al regatului saudit în regiune.
Cei doi lideri s-au angajat să combată propagarea "terorismului islamic radical", reluând astfel formula favorită a președintelui american pentru a-i desemna pe jihadiști.
La solicitarea președintelui Statelor Unite, cei doi au căzut de acord pentru crearea unor "zone de securitate" în Yemen și Siria și să își aducă sprijinul "altor idei pentru a veni în ajutorul numeroșilor refugiați deplasați de conflictele în curs".
Modalitățile practice de punere în aplicare a acestor "zone de securitate" nu au fost detaliate, mai scrie AFP. (sursa: Agerpres)