Armenia: Bătaie între suporterii și adversarii conducerii Bisericii Armene

Armenia: O demonstrație în care se cerea demisia liderului bisericii tuturor armenilor, catolicosul Karekin al II-lea, a degenerat într-o confruntare de mari proporții, duminică, în apropierea bisericii Sfânta Ana din centrul capitalei Erevan.

Protestatarii au început să cânte sloganuri chiar în momentul în care Karekin al II-lea a ieșit din clădirea bisericii, după serviciul divin. Scandările acestora i-au provocat pe suporterii liderului religios, astfel că a izbucnit o confruntare. "Nu aveți niciun drept să ne cereți să renunțăm la catolicoșii noștri", a declarat unul dintre episcopii Bisericii Apostolice Armene, care îl însoțea pe Karekin al II-lea. "Știm cine se află în spatele vostru și ce obiective urmăriți". "Acești protestatari încearcă să slăbească biserica armeană", a mai susținut el. Sfinția sa, Karekin al II-lea, s-a abținut de la comentarii despre incident și a plecat în liniște de la locul incidentului. Poliția a reușit să oprească luptele dintre cele două tabere, care erau formate, în mare parte, din clerici. Protestele care au dus la cererea de retragere a lui Karekin al II-lea din funcția de catolicos au început pe 6 iunie, în Erevan. Armenii seculari participă și ei la proteste, alături de clerici. Protestatarii susțin că demiterea catolicosului reprezintă singura modalitate de a facilita reformele în Biserică, aceasta fiind cea mai veche grupare creștină din lume. Consiliul Episcopilor Bisericii Armene a condamnat protestele în data de 6 iunie, în timp ce premierul Nikol Pashinyan a declarat că statul nu se amestecă în treburile Bisericii. Acesta s-a abținut de la orice comentarii cu privire la conflict. Conform legii canonice a Bisericii Apostolice Armene, orice catolicos este ales pe viață. Consiliul Suprem Spiritual al Bisericii l-a ales pe Karekin al II-lea în această funcție, în 1999.