Armele pe care le va folosi Rusia, dacă Putin va da undă verde unui atac asupra Ucrainei

Sursa: Agerpres

Trupele ruseşti ar zdrobi armata fostei republici sovietice cu forțele aeriene și cu arme terestre. Experții militari spun clar că, dacă Putin ar decide să lanseze o operațiune de invazie la scară largă împotriva Ucrainei, armata rusă ar zdrobi trupele vecine în câteva zile.

Acumularea de trupe în apropierea granițelor - aproximativ 100.000 de militari - îi face pe strategii militari ai NATO și SUA să creadă că Kremlinul plănuiește o agresiune fără precedent care ar putea devasta zone mari din fosta republică sovietică.

În ultimile săptămâni, Moscova a desfășurat peste o duzină de bombardiere cu rază medie de acțiune Su-34. În ultimii ani, armata rusă și-a modernizat artileria, mai ales prin utilizarea aeronavelor fără pilot (dronă Orlan-10) care pot ajuta la detectarea țintelor pentru arme. Presa militară rusă sugerează că amploarea unui posibil atac ar zdrobi complet forțele armate ucrainene.

În cazul unei unde verzi dată operațiunii, prima mișcare a Armatei Ruse ar putea fi distrugerea aeroporturilor, sistemelor de apărare și a posturilor de comandă. Și apărarea aeriană ucraineană? Nu ar dura mai mult de o zi împotriva avioanelor de luptă bombardiere Su-34, spune expertul Luke Coffey.

Un scenariu de război înfiorător

Un scenariu de război ar avea ca obiectiv restabilirea controlului rusesc asupra așa-numitei Noi Rusii (Novorossiya) și ar servi Moscovei la desfășurarea unui pod terestru între Rusia și Crimeea, care să facă în sfârșit legătura cu regiunea transnistreană din Moldova, ocupată de Rusia, susține expertul militar menționat mai sus. Un pas de această amploare necesită o mobilizare pe scară largă a forțelor ruse pentru a ocupa Odesa, al treilea oraș ca mărime al Ucrainei, precum și Mariupol.

foto: pixabay.com

"Dacă va avea succes, acest lucru ar schimba fundamental peisajul geopolitic și de securitate din Europa de Est într-un mod nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial", conchide Coffey.

Rusia poate supune inamicul în câteva zile doar cu armele terestre. Pentru aceasta, ea bdispune de piese de artilerie și arme-cheie, precum tancul T-90, folosit deja de Rusia în conflicte precum cele din Siria și chiar din Ucraina, în 2014. În Siria, rebelii au reușit să distrugă cinci tancuri rusești. Forțele ucrainene vor avea rachete Javelin pentru a opri avansul T-90, dintre care cel puțin o mie se află în arsenalele rusești.

Armata Ungariei nu este pregătită

O altă armă-cheie într-o posibilă desfășurare rusă ar fi obuzierul autopropulsat Koaliţia-SV, similar cu M109A7 Paladin din SUA. Lansat public pentru prima dată în 2015, acest sistem de artilerie autopropulsat poate trage 16 cartușe pe minut de la un autoîncărcător și foloseşte obuze cu fragmentare cu explozie ridicate, obuze ghidate de înaltă precizie și bombe cu dispersie.

Rachetele tactico-operaționale Iskander sunt o altă opțiune pentru generalii moscoviți. Ele constituie piatra de temelie a sistemului de apărare al Rusiei. Au o rază de acțiune de 500 de kilometri în câteva minute și sunt capabile să depășească sistemele antirachetă americane. Iskander-M poate folosi șapte tipuri de rachete și poate transporta până la zece tipuri de focoase. O versiune actuală este echipată cu rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune capabile să lovească navele.

Ucraina are un arsenal mai vechi decât cel al Rusiei și puterea sa militară este mult mai mică decât cea a vecinului său. Sistemele de război ucrainene nu sunt actualizate și ar putea fi ușor distruse de avioanele de luptă rusești Su-34 și de elicopterele Ka-52 și Mi-28. Avioanele de luptă ucrainene sunt practic MiG-29 și Su-27 fără modernizare și lipsite de armele actuale. În ultimii ani, Washingtonul a donat Ucrainei două radare cu contrabaterie Q-36 și Zoopark-3 de fabricaţie locală.

Criza economică cu care se confruntă țara și efectele războiului din est început în 2014, care a făcut deja 13.000 de morți și 30.000 de răniți, au împiedicat statul ucrainean să investească sume mari de bani în apărare, generând probleme în producția de proiectile și rachete, adică tunurile și lansatoarele ar putea pur și simplu să rămână fără muniție într-o campanie intensă. Traducere: RADOR