Secolul 21 este cel al revoluțiilor în domeniul armamentului. Dacă riscurile legate de inteligența artificială sau de cybersecuritate sunt cunoscute, un alt pericol nu este cunoscut publicului larg: armele hipersonice. Cu tot potențialul lor distructiv și, mai ales, destabilizator.
În timpul Războiului Rece, cea mai mare amenințare provenea din cursa armelor nucleare. Dezvoltarea acestor arme de către Statele Unite și URSS a urmărit patru obiective: viteză, miniaturizare, precizie, distanță.
Armele hipersonice au aceleași caracteristici: capabile să atingă viteze hipersonice (de cinci ori mai mult ca viteza sunetului) sunt practic imposibil de doborât. Susceptibile să-și lovească țintele în câteva minute, reducând timpul de reacție al inamicului țintă, ele oferă un avantaj strategic decisiv celor care le dețin.
Ele au o putere de destabilizare intrinsecă și ar putea chiar, potrivit analiștilor centrului IDN (Initiatives pour le Desarmement Nucleaire, Paris), să înlocuiască anumite categorii de arme nucleare îmbătrânite.
Într-un context geopolitic instabil și în timp ce tratatele de non-proliferare sunt amenințate, toate țările sunt interesate de aceste noi arme, din Statele Unite până în China, trecând prin Arabia Saudită și Franța.
Chiar dacă SUA nu par, deocamdată, să dorească nuclearizarea acestor rachete hipersonice , pericolul în acest sens este totuși foarte prezent. Sunt necesare doar câteva modificări pentru ca armele hipersonice să poarte focoase nucleare.
Într-o perioadă în care sistemele de arme nucleare și convenționale se împletesc, riscul de eroare nu a fost niciodată mai mare. Incertitudinea și timpul de răspuns scurt pe care-l lasă armele hipersonice cresc puternic riscul unui conflict global accidental.
Termenul „hipersonic” se reveră, evident, la o viteză extrem de mare, adică mult mai mare decât viteza sunetului. Aceasta include obiecte care se mișcă cu o viteză de cel puțin Mach 5, de cinci ori mai mare decât viteza sunetului.
Tehnologia hipersonică a fost dezvoltată pe diferite arme convenționale. Trei tipuri de arme există la ora actuală: rachetele balistice, Hypersonic Glide Vehicles (HGV) și rachetele de croazieră.
Boost-Glide Vehicles și rachetele de croazieră hipersonice au o traiectorie de zbor foarte diferită de rachetele balistice clasice. Astfel, ele rămân mai mult timp într-o fază de „alunecare”, situată mai ales în atmosfera rarefiată (între 20 și și 60 km altitudine), și sunt dificil de detectat de sateliți.
Dacă rachetele balistice hipersonice există deja de câțiva ani, HGV-urile și rachetele de croazieră generează astăzi noi mize geopolitice. Mai multe țări au reușit în cele din urmă să depășească constrângerile fizice care însoțesc aceste viteze extreme, în special temperatura foarte ridicată.
În timp ce majoritatea informațiilor despre dezvoltarea arsenalelor hipersonice rămân secrete, două țări au anunțat deja construirea armelor hipersonice.
În acest sector, țara cea mai avansată este Rusia, care a anunțat , anul trecut, intrarea în serviciu a rachetei Avangard, adică prima armă hipersonică funcțională. Care, potrivit lui Putin, nu poate fi oprită de nici o tehnologie actuală antirachetă.
De partea sa, China a anunțat, tot anul trecut, primul ei HGV operațional: DF-ZF (sau WU-14).
Și alte țări dezvoltă arme similare: Franța, Marea Britanie și India, care au anunțat programe hipersonice.
În ceea ce privesc Statele Unite, programul de dezvoltare a armelor hipersonice face parte din logica mai largă a programului Prompt Global Strike, care își propune să ofere capacitatea de a lovi în orice loc al planetei în mai puțin de o oră.
Acest program își propune să înlocuiască o parte din rachetele nucleare intercontinentale care au acest rol.
În prezent, Pentagonul derulează o duzină de programe de dezvoltare a rachetelor de croazieră hipersonice. A semnat două contracte de milioane de dolari cu compania de armament Lockheed Martin, între care un proiect pentru o aeronavă cu viteză hipersonică fără pilot, Lockheed Martin SR-72. SUA au prevăzut aproape 2,6 miliarde de dolari pentru a obține un arsenal funcțional până în 2022.
Rusia, China și Statele Unite au certificat că nu vor dezvolta arme hipersonice nucleare. Aceste noi arme convenționale ar viza chiar să înlocuiască parțial arsenalul nuclear.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că această nouă tehnologie nu are niciun impact asupra echilibrului nuclear global. Mulți cercetători sunt îngrijorați cu privire la riscul de „amestec” între armele convenționale și cele nucleare.
Armele hipersonice sunt vizate în special de această problemă, în condițiile în care, potrivit generalului James E. Cartwright, unul dintre marii susținători ai programului Prompt Global Strike, „disuasiunea nu mai poate veni doar din armele nucleare. Trebuie să aibă un spectru mai larg”.
Orice dezechilibru în domeniul armamentului ar putea atunci pune în pericol echilibrul nuclear global.
Apariția armelor hipersonice ar putea duce la o nouă cursă a înarmării. Potrivit mai multor analiști, dezvoltarea armelor hipersonice este o alegere strategică de înțeles pentru Rusia și pentru China. Acestea le-ar putea conferi o formă de „securitate” sau de protecție în fața arsenalului american, încă mult superior.
În schimb, dezvoltarea acestui tip de armament nu a fost o prioritate pentru Washington, deoarece nu i-ar schimba fundamental capacitățile de atac și nu i-ar amenința hegemonia militară.
Cu toate acestea, decizia SUA de a lansa propriile programe hipersonice riscă să creeze un ciclu de acțiune-reacțiune.
Într-un context tensionat de apropiere între arsenalele convenționale și cele nucleare, o cursă a armamentului hipersonic ar putea relansa cursa armelor nucleare.
Statele Unite au decis să se îndrepte spre dezvoltarea rapidă a acestor noi arme aparent fără niciun motiv strategic real. Decizia pentru o astfel de dezvoltare este explicată și de avantajele financiare semnificative pe care aceste noi arme le reprezintă pentru industria americană de armament.
Astăzi, se pare, cursa înarmării lansată de programele rachetelor hipersonice este inevitabilă.
Mai mult, armele hipersonice reprezintă un factor important de criză, ele apar în contextul dezintegrării sistemului de tratate care stabilizează situația nucleară mondială. Concret, sfârșitul tratatului INF a eliminat toate barierele posibile pentru dezvoltarea armelor hipersonice.
Armele hipersonice sunt ele însele intrinsec destabilizatoare. În primul rând, caracteristicile lor de zbor fac imprevizibile traiectoriile lor, care pot fi modificate în timpul zborului.
În al doilea rând, toate armele dezvoltate pot fi adaptate pentru a transporta focoase nucleare.
Prin urmare, acest lucru creează un risc ridicat de eroare de evaluare a amenințărilor pentru o țară care ar fi atacată. Acest factor este agravat de viteza cu care sunt lansate armele hipersonice.
Specialiștii afirmă că este necesar un tratat similat cu cel INF pentru armele hipersonice, dezvoltarea lor viitoare și controlul acestora.