Armata SUA în România, o mare problemă. „Ne apropiem de ceea ce am numit o furtună perfectă”

Armata SUA în România, o mare problemă. „Ne apropiem de ceea ce am numit o furtună perfectă”

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, consideră că desfășurarea Diviziei 101 Aeropurtată a Armatei SUA în România va aduce mari probleme și că nu va ajuta războiul din Ucraina. El a declarat că nu va permite ca țara lui să fie afectată.

Desfășurarea Diviziei 101 Aeropurtată a Armatei SUA în România va agrava războiul din Ucraina, va duce la o „furtună perfectă” și va face probleme Serbiei, a declarat președintele sârb Aleksandar Vucic.

„Ne apropiem de ceea ce am numit o furtună perfectă la ultima întâlnire. Când ai astfel de poziții opuse și când toată lumea țintește ultimele limite. Este suficient să ne uităm la forțele cu care Rusia intră acum în Ucraina. Când vedeți că americanii au trimis cea mai bună unitate din lume, iar aceasta este Divizia 101 Aeropurtată, a adus-o în România și a desfășurat-o la câțiva kilometri de granița cu Ucraina, atunci vă devine clar ce ne așteaptă, dacă va ajunge la o ciocnire directă sau nu. Este clar pentru dumneavoastră că nu există concesii aici și îmi este clar cum se va dezvolta în continuare acest lucru și cum va afecta țara noastră", a declarat Vucic.

Sursă: Belish | Dreamstime.com

Divizia 101 aeropurtată a fost desfășurată în Europa pentru prima dată în aproape 80 de ani, pe fondul creșterii tensiunii dintre Rusia și NATO. În urmă cu 78 de ani, armata SUA s-a aflat pe plajele din Normandia și a dus la începutul sfârșitului pentru regimul nazist.

Serbia împotriva Occidentului

Nu mai este un secret că Serbia nu a vrut să se alăture țărilor NATO și că și-a păstrat relația cu Rusia. Vucic a declarat că statul său se confruntă cu „ameninţări şi presiuni'' pentru a accepta sancțiunile pe care Occidentul le-a impus pentru Vladimir Putin. El a mai precizat că va „răbda” atât cât va putea.

„În timp ce putem răbda, fără a ne pune în pericol interesele naţionale şi statale cele mai vitale, vom susţine politica hotărâtă de concluziile Consiliului de Securitate Naţională” al Serbiei, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic. Acesta a mai declarat că țara lui are dreptul să își păstreze propria opinie, chiar dacă nu va fi pe placul altor lideri.

„Lor nu le convine să existe o ţară care nu se conformează şi care doreşte să aibă propria opinie”, a mai spus preşedintele sârb, a cărui ţară aspiră să adere la UE, potrivit TASS.

Ne puteți urmări și pe Google News