Armata SUA, în dificultate. Nu reușește să recruteze noi soldați. La fel și Forțele Aeriene și Marina: „Şi asta ne amenință pe toți”
- Antonia Hendrik
- 16 iunie 2023, 11:47
„America's All Volunteer Force” împlinește 50 de ani. Din 1973, armata SUA și-a atins, cu rare excepții, obiectivele anuale de recrutare și îmbunătățirea calității corpului militar. Acum, însă, se află în cea mai proastă perioadă de recrutare din istorie.
„Pentagonul lui Joe Biden nu poate recruta noi soldați și asta ne amenință pe toți”, se arată în analiza semnată de Thomas Spoehr, director la Centrul pentru Apărare Națională şi Dr. Ken Hartman pentru Heritage Foundation. Anul trecut, Armata americană și-a ratat obiectivul de recrutare cu 25% și deja prezice că va rata din nou în 2023. La fel și Forțele Aeriene și Marina.
Motivele acestui dezastru din armata americană
Oficialii invocă numeroase motive pentru acest deficit: „rata scăzută a șomajului, un număr mai mic de tineri apți de serviciul militar, scăderea încrederii publicului în forțele armate și multe altele. Oricare ar fi motivele, aceste eșecuri în materie de recrutare prevestesc probleme în ceea ce privește capacitatea de reacție a trupelor americane, scriu Thomas Spoehr și Dr. Ken Hartman.
Dar probabil că cea mai mare problemă o reprezintă faptul că, până când acest trend nu se va schimba, mii de tineri americani vor pierde oportunitățile de a-și îmbunătăți condiția actuală, de a dobândi abilități importante de conducere și de viață și de a deveni cetățeni mai buni.
În afară de meritele inerente dobândite prin serviciul în slujba țării, forțele armate americane oferă tinerilor unul dintre cele mai sigure mijloace de a-și depăși condiția și de a ajunge mai sus. Într-o perioadă în care un număr extrem de mare de americani nu sunt convinși că urmașii lor ar putea avea o soartă mai bună decât a lor, armata oferă tinerilor o cale sigură de a dobândi competențe esențiale și de a-și construi o viață mai bună”, mai scriu cei doi analişti.
Armata nu este un sistem perfect, dar meritocrația funcționează foarte bine
De asemenea, mai spus autorii, un studiu a concluzionat că înrolarea în armată a crescut veniturile medii anuale cu peste 4.000 de dolari în cei 19 ani care au urmat înrolării. Un alt studiu a sugerat că efectul era cel mai evident în cazul familiilor de culoare.
Nenumărate exemple privind modul în care serviciul militar a deschis oportunități pentru tineri rămân neștiute. Unul cu care nu s-a întâmplat acest lucru a fost povestea lui Javier Galvan. Născut într-o familie săracă, lui Galvan i-a fost greu în perioada liceului, dar întâmplător a auzit într-o zi, la școală, discursul unui recrutor și a fost intrigat.
După un stagiu în corpul pușcașilor marini, cu misiuni atât în Irak, cât și în Afganistan, Galvan a decis să devină medic. În prezent, este specialist în radiologie la Cedars-Sinai Medical Center. Galvan mărturisește: „Faptul că m-am înrolat în armată m-a ajutat să îmi depășesc condiția“.
La fel ca orice alt domeniu, armata nu este un sistem perfect, dar meritocrația funcționează foarte bine. Ca atare, ea oferă tinerilor o cale spre succes într-o societate în care ascensiunea pe scara socială este din ce în ce mai greu de obținut. În plus, serviciul militar insuflă valori care îi fac pe tineri cetățeni și angajați mai valoroși. Veteranii votează într-un număr mai mare decât semenii lor și contribuie cu mai multe ore de voluntariat în comunitate decât non-veteranii – în medie, 95 de ore față de 74 de ore pe an, se mai arată în analiza experţilor.
Veteranii sunt, de asemenea, mai atractivi pentru angajatori
Companiile apreciază faptul că acei candidați care au efectuat serviciul militar sunt mai altruiști, au capacitatea de a-i conduce pe alții și au autodisciplină. Pentru mulți tineri americani, împrumuturile de studii reprezintă o povară uriașă. Pe când cei care aleg serviciul militar pot evita, în mod normal, aceste cheltuieli și dispun de o mai mare libertate de a urma calea pe care și-o doresc, fie în timp ce activează în cadrul forțelor armate, fie după.
Și atunci, de ce există această problemă cu recrutările? În plus față de factorii deja menționați, o parte a problemei este faptul că un număr din ce în ce mai mare de americani consideră în prezent că absolvirea unei facultăți imediat după liceu este singura cale spre succes.
Părinții, profesorii și consilierii de orientare, cu toții îi determină pe 62% dintre elevii din ultimul an de liceu să se îndrepte direct spre facultate, în timp ce în jurul oricărei alte alternative, inclusiv serviciul militar sau locurile de muncă pentru „gulere albastre“, s-a dezvoltat un stigmat.
Pe lângă așteptările societății, această presiune exercitată de profesori și administratori este alimentată de sisteme de evaluare care „categorisesc“ liceele în funcție de procentul de elevi care ajung să urmeze o facultate. Nu ajută nici faptul că, adesea, consilierii de orientare din liceu care oferă sfaturi de carieră elevilor sunt neinformați cu privire la oportunitățile din domeniul militar.
Ce trebuie făcut pentru a remedia această situație din armata americană
Autorii acestei analize mai arată că „certificările necesare pentru a fi consilier de orientare pun accentul pe abilitățile în domeniul problemelor de sănătate mintală, al tulburărilor de comportament, al hărțuirii și al abuzului de substanțe – nu pe o bună cunoaștere a oportunităților alternative de carieră. Puținele cunoștințe pe care le au despre carierele în domeniul militar sunt adesea dobândite prin intermediul culturii populare, cum ar fi filmele și emisiunile TV. De obicei, acestea sunt eronate.
Pentru a remedia această situație, America trebuie atât să își reconecteze cetățenii cu sistemul militar, cât și să îi celebreze pe cei care aleg să facă parte din acesta. Un simplu „mulțumesc pentru serviciile aduse națiunii“ nu este suficient. Ar trebui să existe o dovadă tangibilă care să ateste că serviciul militar reprezintă o misiune nobilă și că acest serviciu militar contribuie la îmbunătățirea societății prin faptul că formează tineri mai puternici, mai capabili și mai de succes. Profesorii, consilierii și directorii de școli ar trebui să invite veterani sau membri activi ai forțelor armate care să le vorbească elevilor despre modul în care serviciul militar i-a ajutat.
De asemenea, politicienii, celebritățile și alte persoane cu influență ar trebui să promoveze avantajele de a fi înrolat în forțele militare. Iar celor care ridică mâna dreaptă și depun jurământul de a-și servi patria este important să le mulțumim și să ne manifestăm public recunoștința pentru această alegere. Tinerii observă modul în care societatea îi tratează pe membrii diferitelor profesii.
A omagia pe cei din ultimul an de liceu, la absolvire și la ceremoniile aferente, pentru decizia de a se înrola în forțele militare va contribui în mare măsură la schimbarea modului în care americanii percep serviciul militar. Faptul că armata americană are dificultăți în a atrage noi recruți reprezintă un pericol pentru securitatea noastră națională. Dar înseamnă, de asemenea, că zeci de mii de tineri ratează oportunități care le pot schimba viața. Împreună trebuie să inversăm această tendință, altfel America va avea de suferit”, se arată în analiza publicată de The Heritage Foundation.