Israelul intenționează să înființeze o armată siriană în regiunea de sud a Siriei, la granița cu Înălțimile Golan și Iordania, pentru a opri expansiunea iraniană. Ideea unei „Armate a Siriei de Sud“, afiliată Israelului, se bazează pe model Armatei Libanului de Sud, înființată și susținută de Israel în anii 1970. Armata Libanului de Sud a fost condusă de Saad Haddad și, mai târziu, de Antoine Lahad.
Ideea începe să prindă contur, fiind în conformitate cu acordul americano-rus de încetare a focului în sudul Siriei, scopul fiind de a opri trupele iraniene, gruparea „Hezbollah“ și alte miliții afiliate regimului să preia controlul în regiune.
Israelul consideră că regiunile Daraa, Suwayda, precum și alte zone de la granița cu Înălțimile Golan reprezintă interese politice și de securitate. Tel-Aviv are aliați acolo, inclusiv „miliția Fursan al-Joulan“ formată de către druzi, precum și unele grupări care fac parte din Armata Siriană Liberă.Acești aliați ar putea servi ca bază pentru înființarea „Armatei Siriei de Sud“.Scopul acestor forțe ar fi să oprească „Hezbollah“ și alte miliții pro-iraniene , să preia Înălțimilor Golan, după încetarea războiului împotriva ISIS, când trupele americane vor fi părăsit zona.
În prezent, Israelul presupune că preconizata plecare a trupelor americane va lăsa regiunea la dispoziția Rusiei.
Deși Israelul își coordonează activitățile în Siria cu Rusia, autoritățile de la Tel-Aviv nu au încredere în conducerea rusă. De asemenea, Israelul se îndoiește că Moscova ar putea ajunge la un acord cu Iranul referitor la controlul asupra regiunii, chiar ținând cont de interesul comun al acestora de a-l ține la putere pe liderul regimului sirian, Bashar Assad.
Când Israelul a decis să se retragă din Liban, în anul 2000, statul evreu nu a discutat planul cu aliații săi libanezi și i-a lăsat în urmă, fără să le pese de soarta lor. Aceștia din urmă au trebuit să fugă în Israel, lăsând în urmă tot ce aveau. Chiar și atunci, Israelul nu le-a permis imediat să intre pe teritoriul său, astfel că au intrat doar 6.000 de oameni.
Principala temere a grupărilor de opoziție este că Siria va fi împărțită în trei zone de influență: rusă, iraniană și turcă. Ei se tem că aceste țări vor decide viitorul politic al Siriei fără a lua în considerare cererile lor.
Până la urmă, ei sunt cei care au declanșat revolta și au dreptul la o alternativă, să poată trăi liber, departe de Assad, de Turcia sau de nedreptățile Iranului. Între timp, au văzut că Israelul este singura țară care le trimite în mod constant medicamente și alimente.
De asemenea, pentru forțele de opoziție și rebele, este din ce în ce mai clar că sunt împinși într-o „fundătură politică.“ În aceste condiții, forțele rebele vor avea puțin loc de negociere în fața controlului rusesc al țării și a preconizatei împărțiri a zonei.
Această situație este evidentă mai ales după ce majoritatea milițiilor legitime, cu excepția celor kurde, au pierdut sprijinul SUA și au devenit irelevante în jocul marilor puteri. Aceștia sunt acum lăsați să poarte negocieri cu Rusia dintr-o poziție de slăbiciune.(Yediot Aharonot)