După alungarea rebelilor din capitala Damasc, următoarea operațiune a armatei siriene va avea loc în provincia Daraa din sudul țării.
Daraa este zona de unde a izbucnit criza din Siria, acum șapte ani: primele proteste antiguvernamentale au apărut în această zonă, după care s-au transformat într-o insurgență armată ce s-a răspândit în întreaga țară.
Forțele aeriene siriene au lansat vineri pliante, în zonele controlate de rebeli din provincia Daraa, în care militanții erau îndemnați să predea armele înainte de sosirea întăririlor regimului de la Damasc, care a trimis soldați în sudul Siriei. Sosirea întăririlor militare și lansarea de pliante din elicoptere siriene indică faptul că toate pregătirile pentru începerea următoarei operațiuni militare în Daraa s-au încheiat. Acțiunea are loc după ce armata siriană i-a alungat recent pe rebelii din provincia Ghouta, aflată la Est de Damasc, din regiunea Qalamoun aflată în partea rurală, la nord de Damasc, precum și din zonele controlate anterior de Statul Islamic, la sud de Damasc. Provincia Daraa este cu atât mai importantă, deoarece este situată lângă granița Iordaniei și se află la 100 de kilometri de capitală. Pliantele prezintă inclusiv fotografii ale militanților uciși, cu următorul mesaj: "nu fiți ca ei... acesta este ultimul drum al tuturor celor care nu lasă armele jos... lăsați armele jos înainte de a fi prea târziu". Alte pliante au următorul text: "Aveți două opțiuni: fie să muriți, fie să lăsați armele jos, deoarece soldații din armata siriană vin oricum, așa că luați decizia înainte de a fi prea târziu". Pliantele îndeamnă, de asemenea, locuitorii din Daraa să ajute armata siriană la desființarea "teroriștilor".