Lirica soresciană, publicată de curând integral în cadrul Colecției Opere fundamentale, poate fi înțeleasă, cred eu, mai bine atunci când este completată cu detalii mai puțin cunoscute din viața intimă a autorului. Nu spun că aceste mici secrete dezvăluite ar explica opera lui Marin Sorescu, ci doar că ele, scoase din sertar, devin, asemenea versurilor, nemuritoare.

În universul fabulos al lui Marin Sorescu deretică, stârnit de „Scrisorile de familie” publicate de George, fratele poetului din Bulzești, un prieten bun, Eugen Simion pe numele lui: „Marin era de o discreție proverbială, fapt ce contrasta izbitor cu limbuția, indiscreția bucureșteană în mijlocul căreia se instalase după încheierea studiilor universitare. Prietenii săi - printre care îmi place să mă număr - glumeau pe seama «secretoșeniei» permanente a lui Sorescu. El nu spunea, de pildă, niciodată unde pleacă și de unde vine. Vorbeai azi cu el și mâine aflai întâmplător că, între timp, plecase într-o călătorie în Mexic... Marin Sorescu tăcea și făcea. Făcea, adică opera lui pe tăcute. Aflarea în treabă, socotită filosofia de existență a românului, nu era și filosofia lui. Nici a lui Marin Preda, un alt țăran de care n-au loc, azi, târgoveții vieții noastre literare, spirite mediocre și scriitori submediocri”.

Elev la Liceul Militar din Predeal

Trecând peste mușcăturile criticului, putem savura excepționalele povești de viață ale autorului „Ionei”: „Citesc acum scrisorile lui Marin Sorescu și descopăr că ironistul n-a avut o adolescență paradisiacă și că perioada studiilor sale universitare a fost, realmente, un coșmar. Primele epistole, adresate fratelui George (prietenul și sprijinătorul lui), sunt din 1953. Marin Șt. Sorescu este elev la Liceul Militar din Predeal și, din amănuntele pe care le dă, se înțelege că nu are deloc vocație de pandur. Se simte în armată ca „viermele în hrean„”.

Așadar, mai departe, pe firul narațiunii lui Eugen Simion: „În noiembrie 1954 este «lăsat la vatră» și își anunță fratele mai mare că este gata să scoată apă din piatră, că „frigu-i dă ocol și parale n-are - un pol”... A ajutat la munca agricolă, a cules porumbul, a dat cota către stat și, din ceea ce a mai rămas (mai nimica), pregătește o pâine nouă... Umor puțin cam trist”.

 

Pui fript și pâine de țară în arest

Lăsarea la vatră” a soldatului Sorescu Șt. Marin a fost, potrivit profesorului Eugen Simion, una „cu cântec”: „Ajuns la Bulzești după terminarea studiilor, el trimite prin poștă hainele militare și, eliberat de o povară, se gândește la cariera sa civilă. Numai că armata îl declară dezertor pe ereticul Sorescu. Mergând la Bălcești, localitatea de pe Olteț, pentru a-și procura actele necesare, este arestat pentru neprezentare la unitate, dus, apoi, la Jandarmeria din Craiova, apoi la Bacău, Sibiu și Cluj”.

Grațiat de un colonel-literat

Coșmarul elevului Sorescu este destrămat de intervenția familiei, dar și de flerul poetului în devenire: „Fratele George, alertat de mamă, Nicolina Sorescu, îl vizitează în arest și-i duce pentru întremarea fizică un pui fript și o pâine de țară. Scapă, în fine, din arest grație unui colonel-literat, care, pentru a se convinge că dezertorul Sorescu Șt. Marin are talent poetic, îl pune la probă: să compună, timp de două ore, o poezie... Soldatul compune întro oră și poezia este, după cât se pare, convingătoare... Sentința comisiei: „liber să mergi la facultate”.

Mizerie peste sărăcie

Studentul Marin Sorescu n-a trăit pe roze: „După ce a intrat la Facultatea de Filologie din Iași (secția limba rusă), la începutul cursurilor, se strică vremea. Plouă infernal («ploaie neisprăvită») și studentul n-are raglan”, consemnează Eugen Simion. Și asta nu este tot: „În vacanța de iarnă merge la Bulzești. S-ar cădea să se simtă bine (Crăciun, zăpadă, amintiri din copilărie etc). Nu se simte”. Scrisorile lui Marin Sorescu depun, la rândul lor, mărturie: „În Bulzești e mizerie peste sărăcie... Oamenii luptă pentru existență și mor pe capete... În sânul familiei noastre e aceeași mizerie ca întodeauna”.

 

„Impegații de mișcare” și „procurorii morali”

Cele trei volume dedicate poeziei lui Marin Sorescu au apărut grație efortului academicianului Eugen Simion, coordonatorul Colecției Opere fundamentale, și a profesionalismului Mihaelei Constantinescu-Podocea, îngrijitorul ediției de față (Marin Sorescu. Opere. Poezii, 2018, Fundația Națională pentru Știință și Artă). „Publicăm în aceste volume lirica integrală a lui Marin Sorescu, un poet care, alături de Nichita Stănescu, Leonid Dimov și de mulți alții, a contribuit enorm la renașterea literară din anii ’60. Atât cât a putut și cum a putut în interiorul unui sistem cultural care, chiar atunci când a părăsit metoda unică de creație, n-a părăsit niciodată ideea că arta trebuie să fie în slujba politicii. Sorescu a intrat de la început în conflict cu „impegații de mișcare”, cum le-a zis el, odată, cenzorilor, și a căutat să se strecoare cu dibăcie printre interdicții”, apreciază Eugen Simion.

Dispariție prematură

Imediat, completează: „Când, după decembrie 1989, au dispărut „impegații”, au apărut procurorii morali ai literaturii. Aceștia au început să-i reproșeze că nu și-a dat foc în piața publică și că, în loc de temniță, a ales Academia… (…) Sorescu a dispărut prematur, la 60 de ani, lăsând în urmă o operă de primă importanță și o arhivă care își așteaptă cercetătorii”.