România, printre primele 100 de puteri militare ale lumii. Cine domină clasamentul

Armata română Sursa Foto: Arhiva EVZ

România se află între primele 100 de puteri militare ale lumii, conform unui clasament care i-a în calcul mai multe criterii de analiză. Pe de altă parte, Moldova este considerată a doua cea mai slabă armată din lume, după Buthan.

Armata română ocupă locul 47 într-un clasament al puterilor militare ale lumii, care conține 145 de poziții. La stabilirea acestui loc au fost luate în calcul peste 60 de criterii de analiză. Între acestea amintim numărul de trupe militare, capacitățile financiare și logistice.

Armata română în raport cu marile puteri

România nu se poate compara, ca nivel putere militară cu primele state care conduc în acest top. Armata română este departe de primele trei super-puteri SUA, Rusia și China. Țara noastră ocupă aceeași poziție ca și anul trecut, în acest clasament.

Clasamentul, în care a fost inclusă și armata română fost realizat pe baza a peste 60 de criterii individuale, de publicația specializată Global Firepower. Aceasta realizează topul puterilor militare moderne, pe baza puterii de foc, încă din anul 2006.

Cu un index de 0,7712, România are, ca și în 2023, a 47-a forță militară din lume. Țara noastră este mai puternică decât Danemarca, Finlanda, Emiratele Arabe Unite, Ungaria, Serbia sau Bulgaria.

Sursa foto: arhiva EVZ

Cele mai puternice armate ale lumii

Conform clasamentului, la mare distanță de armata română, cea mai puternică forță militară din lume este cea a Statelor Unite. Aceasta are un indice PwrIndx de 0,0699. Pe locul al doilea, armata americană este urmată de Rusia, cu un indice de 0,0702 și China, cu 0,0706.

Între primele zece armate urmează, pe locul 4, India cu un indice de 0.1023. Forțele militare ale Coreei de Sud sunt pe locul al cincilea, în top. Indicele calculat este de 0,1416. Altă dată o forță militară de temut, Marea Britanie coboară pe poziția 6 cu 0,1433, iar pe locul 7 urcă Japonia cu 0,1601.

Din regiunea Mării Negre, unde este și armata română, Turcia ocupă poziția 8 cu un indice de 0,1697.

Pe locul 9 coboară Pakistan, cu 0,1711, iar pe locul 10 se situează Italia care păstrează, ca și anul trecut locul, un indice de 0,1863.

Armata israeliană este implicată într-un război în Gaza Sursa Foto - IDF, Facebook

Armata Română, depășită de state puternice

Oarecum suprinzător, super-puteri precum Franța și Germania nu se află în primele zece puteri militare ale lumii. Franța a coborât anul acesta pe locul 11, urmată pe locul 12 de Brazilia, pe 13 de Indonezia, iar pe 14 de Iran. Pe locul 15 este plasată armata statului Egipt. Australia se află pe locul 16, în timp ce pe 17 a urcat Israel, iar Ucraina a coborât pe 18.

Germania se află abia pe locul al 19 în rândul celor mai puternice armate ale lumii, urmată de Spania, pe 20. Toate acestea sunt mai puternice decât armata română, care se află, totuși, în prima treime a clasamentului.

În schimb, Republica Moldova, în ciuda amenințărilor cu care se confruntă, a doua cea mai slabă armată din lume. Moldovenii ocupă locul 144 din 145, cu un index de 4,2311 al capacităților militare. Și doar Buthanul o armată mai slabă, cu un indice de 6,3704.