Armata israeliană în alertă! Se așteaptă un atac Hezbollah menit să saboteze acordul maritim cu Libanul

Armata israeliană în alertă! Se așteaptă un atac Hezbollah menit să saboteze acordul maritim cu LibanulSursa: IDF

Forțele de securitate israeliene sunt în alertă maximă în apropierea graniței de nord, pe fondul alertei că gruparea teroristă Hezbollah ar putea încerca să efectueze un atac. Un atac menit să saboteze discuțiile dintre Israel și Liban cu privire la o dispută la granița maritimă, despre care părțile spun că se apropie de un acord.

Israelul și Libanul sunt angajate de peste un an în discuții intermediate de SUA, menite să rezolve o dispută privind drepturile asupra zăcămintelor offshore despre care se crede că dețin mari bogății de gaze naturale.

Ambele țări revendică aproximativ 860 de kilometri pătrați (330 mile) în Marea Mediterană. Libanul susține, de asemenea, că zăcământul de gaz Karish se află pe un teritoriu disputat în curs de negocieri la frontiera maritimă, în timp ce Israelul spune că se află în apele sale economice, recunoscute la nivel internațional.

Hezbollah, un grup terorist șiit din Liban, susținut de Iran, s-a opus cu vehemență oricărei concesii în discuțiile cu Israelul. Liderul său, Hassan Nasrallah, a amenințat constant că va viza instalațiile offshore israeliene. În iulie, IDF a declarat că a doborât trei drone Hezbollah lansate pe o platformă de gaz într-unul dintre câmpurile disputate.

O nouă provocare

Oficialii israelieni ai Apărării se tem că Nasrallah ar putea încerca să provoace Israelul încă o dată, în speranța de a obține credit pentru orice concesii israeliene înainte de semnarea unui acord, a anunțat la știri Channel 12, fără a cita o sursă oficială. Reportajul, preluat de Times of Israel spune că cele două părți sunt aproape de semnarea unui acord.

Amos Yadlin, fostul șef al serviciilor de informații din Israel, a avertizat duminică că Hezbollah devine exagerat de încrezător în provocările sale. Gruparea teroristă riscă să-și supraliciteze puterile și să declanșeze un conflict cu Israelul, similar cu cel dinaintea ultimului război dintre Israel și Hezbollah din 2006, a spus el.

Un oficial libanez anonim a fost citat duminică de către postul de știri rus Sputnik, spunând că Beirut încă așteaptă răspunsul Israelului la ultima sa propunere, dar era optimist că va fi realizat un acord luna viitoare. „Suntem foarte aproape de a ajunge la un acord privind demarcarea frontierei maritime cu Israelul”, a declarat oficialul libanez nenumit, citat de publicația semi-oficială rusă. „Problema demarcației frontierei va fi încheiată în septembrie”, a spus sursa.

SUA manifestă optimism

Reprezentantul SUA pentru acord, Amos Hochstein, a declarat la începutul acestei luni că este „optimist” în privința acordului, iar ministrul de externe al Libanului, la sfârșitul lunii trecute, a spus că este mai optimist ca niciodată în privința negocierilor.

Disputa asupra frontierei maritime este veche de mai bine de un deceniu. În 2012, Libanul a respins o propunere americană de a primi 550 de kilometri pătrați (212 mile), sau aproape două treimi din suprafață, în timp ce Israelul ar fi primit treimea rămasă. Zona în litigiu acoperă zăcământul de gaz Karish și zăcământul Qana.

Libanul și Israelul au purtat ultima dată un război în 2006, nu au relații diplomatice și sunt separate de o linie de încetare a focului, patrulată de ONU. Ei au reluat negocierile asupra frontierei lor maritime în 2020, dar procesul a fost blocat de afirmația Beirutului că harta folosită de ONU în discuții trebuia modificată.

O miză economică importantă

Libanul are mare nevoie de un acord asupra frontierei maritime din Marea Mediterană, deoarece speră să exploateze rezervele de gaze offshore pentru a încerca să atenueze ceea ce a devenit cea mai gravă criză economică din istoria sa modernă.

Israelul își menține suveranitatea asupra zăcământului de gaz Karish și a căutat să dezvolte zăcământul, încercând să se poziționeze ca furnizor de gaze naturale pentru Europa.

În iunie, Israelul, Egiptul și Uniunea Europeană au semnat la Cairo un memorandum de înțelegere prin care Israelul va exporta gazele naturale către bloc pentru prima dată.

Ne puteți urmări și pe Google News