Armata israeliană a anunţat ridicarea nivelului de alertă la frontiera de nord

Mai multe drumuri de-a lungul graniţei cu Libanul au fost închise.

Trupe suplimentare au fost dislocate pentru a întări prezenţa militară de-a lungul frontierei, din cauza tensiunilor crescute şi a prezenţei active a miliţiilor şiite libaneze Hezbollah din zona graniţei.

Elicoptere de atac ale aviaţiei israeliene au ripostat, aseară, în urma unui tir cu obuze trase de pe teritoriul sirian. Aviaţia israeliană a lovit posturi de observaţie şi un centru de intelligence, în apropiere de localitatea Quneitra, din Siria.

Potrivit presei de stat de la Damasc, doi militari sirieni au fost răniţi. Armata israeliană consideră regimul sirian responsabil pentru atacul lansat asupra teritoriului israelian şi va continua să acţioneze ferm, ripostând la fiecare încălcare a suveranităţii statului Israel - se arată într-un comunicat al Armatei.

Ieri(vineri - n.r.) a sosit în Israel şeful Statului Major Interarme, generalul Mark Milley, care s-a întâlnit cu şeful Statului Major General al Armatei Israeliene, Aviv Kochavi, şi premierul Benjamin Netanyahu. Kochavi a declarat că Armata israeliană se pregăteşte pentru eliminarea oricăror ameninţări la adresa securităţii cetăţenilor şi suveranităţii Israelului. La începutul săptămânii, Hezbollah a anunţat că unul dintre membrii săi a fost ucis într-un presupus atac aerian israelian în zona Damascului, unde a fost vizat un important depozit cu muniţii.

Şeful Comandamentului Central al Statelor Unite, Kenneth McKenzie, a avertizat că un atac al Hezbollah asupra Israelului nu va avea un final bun pentru miliţiile şiite libaneze

Menționăm că, armata israeliană a asasinat la începutul acestui an, în Fâşia Gaza, un comandat de rang înalt din cadrul grupării plaestiniene Jihadul Islamic.

În Fâşia Gaza, Jihadul Islamic a confirmat moartea comandantului Baha Abu Al-Ata şi a soţiei acestuia, Asma, în urma unui atac aerian al armatei israeliene asupra etajului imobilului în care îşi avea reşedinţa acest conducător al grupării islamiste.

În vârstă de 41 de ani şi tatăl a cinci copii, Baha Abu Al-Ata a intrat în Jihadul Islamic în anii '90, potrivit grupării armate, informează Radio România Actualități.