Armata intervine pentru păstrarea ordinii în penitenciarele belgiene
- Otilia Matei
- 9 mai 2016, 19:04
Gardienii penitenciarelor belgiene sunt în grevă timp de două săptămâni, iar autorităţile au apelat la armată pentru a menţine ordinea în închisori.
Personalul penitenciarelor belgiene au intrat în grevă pentru două săptămâni din cauza suprapopulării închisorilor și a subdimensionării personalului în mod periculos din cauza tăierilor bugetare, scrie Agerpres.
Astfel, autorităţile au fost nevoite să apeleze la şase plutoane a câte 30 de soldaţi pentru a interveni în ajutorul poliţiei şi Crucii Roşii prezente în penitenciarele din Bruxelles și din regiunea Valonia.
Șase plutoane de câte 30 de soldați au fost mobilizate pentru a ajuta poliția și Crucea Roșie, care sunt prezente în închisorile din), unde gardienii sunt în grevă.
''Nu s-au făcut investiții în infrastructură, iar închisorile sunt suprapopulate. Lucrurile nu sunt în regulă de 10 ani, dacă nu mai mult'', a declarat secretarul general al sindicatului federal al gardienilor, Michel Jacobs, citat de Agerpres.