Armata sud-africană va veni în ajutor poliţiei în provincia Kwazulu-Natal, unde de vineri au loc violenţe, şi la Johannesburg, unde acestea s-au extins, a anunţat aceasta luni, relatează AFP.
Militarii au fost văzuţi patrulând pe străzile din Pietermaritzburg în jurul prânzului, dar armata dă asigurări în comunicatul său că „desfăşurarea va începe imediat ce toate procesele” preparative vor fi gata.
Jafurile şi incedierile s-au extins luni în ţară, în cea de a patra zi de violenţe declanşate iniţial de încarcerarea fostului preşedinte Jacob Zuma, alimentate apoi de situaţia economică precară agravată de restricţiile impuse din luna iunie în contextul unui al treilea val de COVID-19.
Durata desfăşurării şi numărul de militari mobilizaţi vor fi stabilite „în funcţie de evaluarea situaţiei din teren de către forţele de ordine”, a precizat comunicatul.
Rolul militarilor va fi de „a asigura securitatea şi un mediu de lucru sigur pentru ca forţele de ordine” să-şi poată desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii, a precizat armata, în condiţiile în care poliţia, trimisă în număr mare în majoritatea locurilor în care au avut loc violenţe, a fost de multe ori depăşită în ultimele zile.