Chiar și la 32 de ani de la căderea Ceaușeștilor din fruntea statului, lucrurile petrecute atunci încă nu sunt deslușite. Sunt încă multe enigme, iar istoricii caută noi informații.

L-am abordat din aceste motive pe Virgil Măgureanu, prezent în echipa care a organizat procesul lui Nicolae și Elena Ceaușescu, sfârșit prin condamnarea la moarte și execuția acestora. Iar apoi, în 1990, Virgil Măgureanu a devenit primul director al SRI.

Dan Andronic: Eu cred că istoria este ca un diamant care are mai multe fațete.

Virgil Măgureanu: Da, de acord. Am văzut o mulțime de scrieri și a căror consecință, după ce le-am parcurs - și am parcurs o paletă foarte variată de asemenea puncte de vedere! - toate bunăoară arată că vom veni și la aceste lucruri, toate referitoare la trecutul regim. Cu prea puține excepții, am văzut doar scâncete ale unora și altora, oameni de primă mărime ale fostului regim comunist. Niciunul dintre ei nu prea a arătat că și-ar asuma vreo răspundere privind lucrurile care, în decembrie 1989, erau să ducă nici mai mult, nici mai puțin statul român la pieire. Ajunsesem până în pragul falimentării totale a acestui stat și în situația foarte aproape de ceea ce se cheamă dezintegrare statală.

Dan Andronic: Am văzut.

Virgil Măgureanu: De aia am spus, pentru că nu s-a mai zis de Ceaușescu decât în ultima secundă, și apoi s-a mai spus ca un reproș la adresa lui Ion Iliescu care acesta a apărut...

Dan Andronic: Din spuma mării.

Virgil Măgureanu: Nu din spuma mării, că n-a pretins nicăieri Iliescu că ar fi apărut din spuma mării. N-ar fi rău dacă v-ați dedica o parte din timpul de azi să discutăm cum a apărut Iliescu, de ce a apărut Iliescu. Și l-au acuzat, culmea!, după ce statul român încetase literalmente să existe. Ultimele secunde ale lui Ceaușescu la sediul puterii au coincis cu ultimele secunde de existență ale statului comunist. Odată plecat acesta...

Dan Andronic: S-a dezintegrat sistemul.

Virgil Măgureanu: S-a dezintegrat total, și culmea ironiei, este acuzat cu insistență Ion Iliescu că ar fi dat o lovitură de stat. Întreb așa: împotriva cărui stat, care nu mai exista? Și să dai o lovitură de stat împotriva haosului și să pretinzi că ăsta e un stat?

Dan Andronic: Atunci într-un fel sau altul veniți la prima mea întrebare care are mai mult o valență teoretică, dar nu-i chiar atât de nevinovată. A fost sau nu o revoluție în 89?

„Nu-mi pot asuma ideea că ar fi avut loc o revoluție”

Virgil Măgureanu: Eu nu pot accepta, am discutat asta și cu interlocutoarea noastră, care mă bucur că este și ea de față. Dacă își mai aduce aminte... eu nu-mi pot asuma sub nicio formă această idee că în decembrie 89 ar fi avut loc o revoluție. Orice s-ar spune, orice revoluție trebuie să aibă ceva preliminar, de exemplu cea franceză Secolul Luminilor.

Dan Andronic: O schimbare de mentalitate majoră.

Virgil Măgureanu: Nu. Schimbarea de mentalitate e o problemă de durată și n-o pot asuma fiind legată de un eveniment fie el din decembrie sau oricare altul. Desigur, putem zice, ca un fel de precauție verbală, că anul 1989 a fost într-adevăr un an de schimbări revoluționare pentru o serie de state. Dar în România? Cum să fie revoluție dacă aici până în ultima secundă a dominat această dictatură obtuză care nu vedea că merge către prăpastie. Întâi și întâi niciun fel de pregătire. Și nici cei care să-și asume revoluția fiindcă nu existau. E drept, se spune, eu nu cred că nu-i așa, încă n-am văzut documentele, aștept să le văd, că prin august 89 ar fi venit fratele lui Nicolae, Marin Ceaușescu din Viena și i-ar fi spus între altele că ar fi mai bine să-l lași pe Iliescu să intre, pentru că toată lumea îl aștepta.

Dan Andronic: Era acel rising, văzut atât din Vest, cât și din Est.

Virgil Măgureanu: Fusese recunoscut.

Dan Andronic: Iliescu a fost copertă, dacă nu mă înșel, în Time. Nu știu sigur dacă a fost copertă, dar a fost un articol despre el.

Virgil Măgureanu: Nu am văzut. În orice caz, ce pot să spun este că toată lumea vorbea. Se mai zice și că, de pildă Suzana Gâdea, dacă nu mă înșel, i-ar fi spus lui Iliescu înainte de ora 14:00 la telefon: „Ioane, du-te acolo că ești așteptat!” sau că „locul e eliberat, te poți duce”.

Dan Andronic: Am făcut rost recent de o carte scoasă la un an de la revoluție în care sunt mărturii - „Revoluția română în direct”. Sunt mărturiile extrem de calde ale celor care au participat: Nicolae Militaru, Vasile Ionel. La Iliescu este un fragment, iar dumneavoastră aveți acolo o intervenție care este cea mai rezervată dintre toate. E un text.

Virgil Măgureanu: Nu știu la ce moment vă referiți.

Dan Andronic: E un volum scos la un an de la Revoluție cu mărturiile participanților.

Virgil Măgureanu: Deci, revenim ca să vă răspund oarecum la întrebare. Eu nu pot crede, și am numeroase argumente, unele dintre ele de netrecut, dacă nu ne jucăm de-a știința politică, mimând că știm ce-i aia, iar în fond...

Dan Andronic: Pentru dumneavoastră e mai greu.

„Revolta populară poate fi invocată, dar au fost și alte componente”

Virgil Măgureanu: Chestiunea este așa. În decembrie 89 în România s-a întâmplat orice, spuneți-i oricum.

Alice Barbu: Atunci ce-a fost dacă n-a fost revoluție? Revolta populară a fost?

Virgil Măgureanu: Mai multe. Da, sigur, revolta populară poate fi invocată și poate că n-ar fi rău dacă am spune, între altele, că au existat și alte componente. A existat și o revoltă populară care mocnea de multă vreme. Oamenii abia așteptau să iasă în stradă, dar nu îndrăzneau, iar când erau chemați în stradă de către alții și organizați în coloane, cu tot felul de misiuni de ovaționare către regimul Ceaușescu și către el însuși... Că îl cerea el însuși și voia din când în când să se vadă ovaționat! Totuși, noi trebuie să ne întrebăm cum a fost posibil ca acest regim, care devenise odios și înăuntru și în afară, dar mai ales înăuntru, să organizeze un congres cu vreo 2-3 săptămâni înainte să se întâmple ce a fost în decembrie și să fie ales în unanimitate și să fie ovaționat? Nimic după aceea. Iar revolta aceasta mocnită de care vorbeam a fost posibilă abia atunci când, în sfârșit, românii au văzut că dacă ies în stradă, cu sau fără organizare, nu vor fi împușcați.

„Dacă pilonii înarmați ai regimului ar fi rămas în stradă, nu ieșea nimeni, că le era frică săracilor oameni”

Alice Barbu: Au văzut ei sau li s-a dat de înțeles?

Virgil Măgureanu: Aici trebuie să spunem că lucrul cel mai important, întâmplat în decembrie, a fost faptul că alții au rupt cordonul rezistenței regimului comunist. Și nu întâmplător în România a fost ultima redută comunistă căzută. Și nu e întâmplător, pentru că abia atunci cei care aveau misiunea să rupă acel cordon al puterii comuniste în România au avut unde să rupă. Aceștia au tatonat în mai multe rânduri și, după cum știți, în mai multe localități din România.

Dan Andronic: Iași și Cluj. Oare nu au fost cumva niște baloane de încercare să vadă cum reacționează Securitatea și Armata?

Virgil Măgureanu: Iașul de pildă, dar și alte orașe, mocnea de revolta de care tocmai ați întrebat. Dar această revoltă... Culmea, dacă ăștia ar fi rămas, mă refer la pilonii înarmați ai regimului, dacă ăștia ar fi rămas în stradă înarmați, nu ieșea nimeni, că le era frică săracilor oameni.

Dan Andronic: Domnule Măgureanu, s-a tras și la Timișoara, s-a tras și la București.

Virgil Măgureanu: Timișoara a fost locul în care, în cele din urmă, a reușit înscenarea externă și nu internă, că nu se poate spune că ce s-a întâmplat la Timișoara a fost fără amestecul unor forțe externe...

Dan Andronic: Asta, ca să zic așa, e lămurită problema.

Virgil Măgureanu: Sigur că-i lămurită, că voi aveți un merit că ați insistat și că ați lămurit din toate unghiurile cele întâmplate acolo. Dar iată că un securist destul de bine cunoscut, Filip Teodorescu, cu cartea lui „Un risc asumat” recunoaște acest lucru fățiș, fără vreo ezitare, că factorul extern a avut rolul major în ce privește realizarea.

Dan Andronic: A fost și o lovitură de stat militară?

Virgil Măgureanu: A cui împotriva cui?

Dan Andronic: În momentul în care preia Stănculescu puterea, pe care o cedează la un anumit moment lui Ion Iliescu.

În 1989 a fost diversiune, Armata a acționat haotic

Virgil Măgureanu: Nu mă îndoiesc că ați stat de vorbă de-a lungul timpului și cu Victor Stănculescu. Nu era un om criptic. El, de altminteri, mi-a spus într-o discuție personală că el știa de prin septembrie. De la cine știa, cunoaștem amândoi.

Dan Andronic: Vorbim de celebra vizită de la lacul Balaton.

Virgil Măgureanu: Bineînțeles. Atunci fusese pus la curent. El nu putea să dea o lovitură de stat, este impropriu spus, pentru că nu mai exista statul împotriva căruia să dai lovitura. Cum adică, spui că dai o lovitură de stat când de fapt armata s-a purtat atât de incoerent în decembrie 89? Eram în clădirea Televiziunii și unii de afară, dovediți că erau de la niște unități aparținând Armatei Române, trăgeau inclusiv cu obuze de mortieră în antena Televiziunii. Iar cei dinăuntru și cei din perimetrul din jurul Televiziunii se străduiau să răspundă cu foc.

Alice Barbu: Adică vreți să spuneți că aceasta consecvență nu făcea parte din diversiune?

Virgil Măgureanu: Alice, ar fi extrem de greu să numești diversiune. Diversiunea e o chestiune și ea e un lucru serios. Adică la diversiune trebuia să fi avut cineva toate ițele, să știe cum merg și să le poată dirija cu precizie.

Alice Barbu: Adică, ceea ce vreți să ne spuneți este că mai mulți oameni, care erau interesați de căderea lui Ceaușescu, s-a întâmplat să fie prezenți în decembrie 89 și să-l dea jos.

Virgil Măgureanu: Haideți să lămurim un lucru. Nu mai mulți oameni, toți doreau să-l dea jos, inclusiv cei care mai erau în jurul lui și de abia așteptau să fugă de acolo, de la sediul puterii.

Dacă vorbim de diversiune, atunci ar trebui să ne gândim că factori din afară au fost anume investiți și dirijați, și cum se știe, au și acționat. Dar n-au putut acționa și din interiorul unor instituții precum Armata. Nu există nicio dovadă că în Armata Română, în interiorul Armatei Române ar fi existat cineva din afara țării care ar fi creat diversiunea acolo. Căci Armata a acționat de-a dreptul haotic. S-a dat o directivă, bine cunoscută, de către Victor Stănculescu și de cei care l-au ascultat ca armata să se retragă în cazărmi sau să pactizeze cu coloanele de demonstranți.

Despre procesul lui Ceaușescu: „Era justiția lui, care fabrica în serie diferite procese”

Virgil Măgureanu: În paranteză, Victor Stănculescu a reușit pe ultimele secunde să-l facă pe Ceaușescu, spunându-i că trebuie să meargă la un centru de comandă anume organizat din timp și să dirijeze de acolo. Era un truc menit să-l facă să iasă din sediu și să se ducă către acolo. Prin paranteza asta voiam să vă atrag atenția că, dacă i-ar fi prins pe soții Ceaușescu cei care între timp reușiseră să pătrundă, acolo, pe loc, îi făceau bucăți.

Dan Andronic: Până la urmă ce li s-a întâmplat a fost ceva similar.

Virgil Măgureanu: A fost mult mai rău, pentru că acel proces a reușit să compromită foarte multe dintre elementele a ceea ce se chema, sau am fi tentați să numim, o justiție revoluționară. Ăla a fost orice numai un proces...

Dan Andronic: Din punctul ăsta de vedere, nu mai știu cine spunea , chiar ar fi fost mai corect din punct de vedere istoric să fie linșați decât să se organizeze acel simulacru de proces care, și acum când îl vezi, îți lasă un gust amar pentru că a fost un proces fabricat în stil stalinist, dar pe invers de data asta. Acuzații inventate. Eu păstrez în birou Comunicatul dat în acele zile și publicat în Tineretul Liber pentru că mi se pare cea mai mare minciună din istorie. 60.000 de morți, 1 miliard de dolari ascunși în conturi în străinătate, sunt vreo 6 sau 7 capete de acuzare. Pe fiecare când îl citești te bufnește râsul, deși e un element tragic.

Virgil Măgureanu: Justiția de care s-a „bucurat” Ceaușescu și consoarta lui atunci, la Târgoviște, era justiția lui care fabrica în serie diferite procese.

Dan Andronic: Da. Dar nu-i făcea pe cei din sală mai buni decât Ceaușescu.

Virgil Măgureanu: În niciun caz. Ba dimpotrivă.