ARMA NEBĂNUITĂ a chinezilor. Piloții americani din Africa au fost primele VICTIME. SUA demască PERICOLUL. Alertă la Pentagon!

ARMA NEBĂNUITĂ a chinezilor. Piloții americani din Africa au fost primele VICTIME. SUA demască PERICOLUL. Alertă la Pentagon!

Contextul geopolitic pune, din când în când, față în față două superputeri militare, China și SUA. Deși niciuna din părți nu își dorește un conflict frontal, tatonările dintre chinezi și americani ajung să provoace tensiuni între liderii de la Beijing și Washington.

Cetăţeni chinezi au vizat în repetate rânduri cu indicatoare laser de tip militar piloţi ai armatei SUA care operau în jurul bazei lor din Djibouti, a informat joi Pentagonul.

Ministerul american al apărării a adresat o plângere oficială Beijingului şi i-a cerut să ancheteze aceste fapte care datează de câteva săptămâni, potrivit purtătoarei de cuvânt Dana White, conform agerpres.ro.

„Este vorba despre fapte foarte serioase”, a explicat ea. „Această practică reprezintă un risc real pentru aviatorii noştri”, a adăugat Dana White.

Doi piloţi ai unui avion de transport C-130 au suferit răni uşoare la ochi când se pregăteau să aterizeze pe baza din Djibouti, a făcut cunoscut o altă purtătoare de cuvânt, Sheryll Klinkel.

Situată la nivelul aeroportului internaţional din Djibouti, baza Camp Lemonnier este singura instalaţie permanentă a SUA de pe continentul african. Ea este utilizată în mare parte pentru operaţiuni împotriva terorismului în Africa de Est şi în Yemen.

În 2017, China a deschis o bază navală în Djibouti, la numai câţiva kilometri de americani, unica bază militară de care dispune până în prezent în străinătate.

Dana White a subliniat că este „convinsă” că vinovaţii pentru agresiunile cu aceste lasere de mare putere sunt chinezi.

Oficiali americani au declarat pentru Wall Street Journal că este posibil ca laserul să provină de la baza chineză.

Ne puteți urmări și pe Google News