Dacă vocația, competența, empatia și dragostea pentru elevi și pentru fizică, fiecare dintre acestea în parte și toate la un loc, ar avea un nume, ar purta numele profesorului Ilie Rus.238 de nominalizări a fost pentru această ediție a Galei Premiilor Mentor. 10 dintre profesori și antrenori au fost premiați. Seria premianților a fost deschisă cu profesorul beiușean Ilie Rus.
Centrul Reformat Noul Mileniu din Timișoara, Capitala Europeană a Culturii, a găzduit miercuri seara Gala Premiilor Mentor. Invitatul de onoare al evenimentului elitist organizat de MOL România și Fundația pentru Comunitate a fost timișoreanul Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, între 1992-2010, care a fost provocat să vorbească despre mentorat, dar și să interpreteze o arie de operă, acompaniat de organistul centrului, spre încântarea selectei asistențe.
Premiul Mentor pentru profesorul Ilie Rus
Bihorul a avut bucuria de a fi reprezentat în această gală de profesorul beiușean Ilie Rus, care timp de 42 de ani a schimbat viețile elevilor săi de la Colegiul Național Samuil Vulcan. Chiar dacă domnia sa a decis să iasă la pensie, foștii elevi, de ieri și de azi, nu uită să îi spună mulțumesc de câte ori au prilejul. Nominalizarea profesorului Ilie Rus pentru Premiile Mentor a venit din partea beiușencei Lavinia Lianu, care în acest fel a dorit să-I mulțumească iubitului profesor și pentru rezultatul de excepție obținut de fiica sa, Ilinca Lianu, care după ce s-a pregătit cu profesorul Ilie Rus a obținut punctaj maxim și admiterea cu 10 la Facultatea de Fizică din Cluj, dar a fost admisă și în Franța, obținând și un premiu la concursul național de fizică.
Într-un film de prezentare al distinsului profesor s-a vorbit despre lumina pe care domnia sa a dat-o și o dă în continuare elevilor săi, acum și în perioada în care concurența la facultăți era acerbă, iar nota la examenul de fizică a făcut diferența, astfel că elevii cărora le-a predate fizică profesorul Ilie Rus sunt medici, ingineri, dascăli, în mediul universitar și preuniversitar, silvicultori, în țară și în străinătate. Așa cum spunea doamna professor de la CN Samuil Vulcan Beiuș, Claudia Buran, poate mai presus de toate, profesorul Ilie Rus a știut să fie și prieten pentru elevii săi, cu toată încărcătura pe care o poartă acest termen.
Olimpic la fizic, azi student, Mircea Hartmann povestea cum, elev fiind în pandemie, profesorul său drag Ilie Rus era disponibil pe watss up, dincolo de orele de pregătire de sâmbăta și duminica, gata oricând cu o soluție la o problemă, dar și cu gluma pregătită de câte ori preda o noțiune poate mai greu accesibilă. Profesorul Ilie Rus a pus, așa ca și în activitate, în prim-plan elevii săi și în discursul de la gală. Domnia sa a vorbit despre activitatea la catedră ca despre o cometă din perspectiva că strălucirea unei comete are o sursă: Soarele. <Și strălucirea activității mele are o sursă: elevii mei.
Iar acest premiu, dacă îmi este permis, revitalizează strălucirea activității mele. Mulțumesc Mol România și Fundația peentru Comunitate pentru această onoare>, a spus distinsul professor cu modestia care îl caracterizează. Membru în Comisii Naționale, autor de cursuri opționale și de articole științifice, domnul profesor împărtășește cu colegii mai tineri experiența didactică dobândită în atâția ani de dăscălie. Printre multe altele, domnia sa a făcut și un muzeu al fizicii la Colegiul Samuil Vulcan, adunând toată aparatura de care se uza la orele de fizică, de materialul didactic.
Numărul exact al premiilor la concursuri și olimpiade nu le mai știe nimeni, multe diplome s-au pierdut, dar cu siguranță au fost peste două sute. Spre exemplu, prin 2005, la o analiză a activității pe ultimii 4 ani, elevii coordonați de domnul profesor au luat 37 de premii și mențiuni, iar în ultimii doi ani școlari au obținut 14 premii și mențiuni.În 2018, Fundația Comunitară Oradea l-a desemnat pe domnul profesor Promotor al Excelenței în Educație.
Și fiindcă profesorii si elevii de la Samuil Vulcan vor fi mereu mândri că sunt vulcaniști, doamna profesor Gabriela Vesca cu corul liceului, câștigător al Olimpiadei Naționale a făcut senzație în Gala. Dorindu-se ca o înregistrare să fie surpriză pentru profesorul Ilie Rus, distinșii organizatori au dorit să afle cine e mentorul acestor copii. Cum startul nominalizărilor pentru viitoarea ediție a fost dat aseară, CN Samuil Vulcan s-ar putea bucura de o nouă nominalizare.
Premierea profesorului a fost făcută de CEO MOL România Camelia Ene, și de jurnalista Brândușa Armanca, membră a juriului
<Prin acest program dorim să atragem atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor>, explică organizatorii.
„Fiecare nominalizare ne aduce bucuria întâlnirii cu dascăli minunați și cu discipoli deosebiți care împreună creează valori călăuzitoare. Fiecare nominalizare ne duce în apropierea valorii și frumosului creat de adevărații mentori. Astfel încurajăm pe cei care nu regăsesc numele persoanelor nominalizate printre cei premianți, să-și revizuiască nominalizările și să depună la edițiile următoare. Formularul de nominalizare se găsește pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, iar evaluarea nominalizărilor depuse se bazează în primul rând pe informațiile, relatările și detaliile transmise prin aceste nominalizări”, a spus directorul executiv al Fundaţiei pentru Comunitate, András Imre.