Argumentele zdrobitoare pentru care Donald Trump va fi reales

Datele statistice demonstrează că principalii beneficiari ai guvernării lui Trump sunt muncitorii, săracii și minoritățile, cei care în trecut votau în mod tradițional cu Democrații.

La sfârșitul anului 2019, venitul mediu al gospodăriilor americane a crescut cu 4.379 de dolari, ajungând la 68.700 de dolari, în creștere cu 6,8% față de anul 2018.

Luând în considerare inflația, aceste venituri sunt cele mai mari din 1967 încoace.

Creșterea venitului mediu per gospodărie este cu aproape 50% mai mare decât creșterea înregistrată în timpul președinției lui Obama, iar principalii beneficiari sunt minoritățile, arată o analiză realizată de Valeurs Actuelles pe baza datelor publicate de Census Bureau, institutul de statistică al Statelor Unite.

Grație politicii economice a lui Donald Trump, peste 4 milioane de persoane au ieșit din sărăcie, care ajunge la cel mai scăzut nivel al său din 1959 încoace, în special pentru persoanele de culoare, al căror nivel de sărăcie se află la cel mai redus nivel din istorie.

De asemenea, rata sărăciei americanilor a scăzut cu 1,3 puncte procentuale față de anul 2018, ajungând la 10,5%, lucru nemaivăzut din 1959, anul în care a început măsurarea acestui indicator.

Circa 4,2 milioane de persoane au ieșit din sărăcie între 2018 și 2019.

Rata de sărăcie a persoanelor de culoare s-a diminuat în raport cu 2018 cu 2%, cel al asiaticilor cu 2,8%, iar cel al hispanicilor cu 1,8%.

Rata de sărăcie în rândul afro-americanilor (18,8%) și al hispanicilor (15,7%) este la cele mai scăzut niveluri măsurate vreodată.

De asemenea, sărăcia infantilă a cunoscut și ea o scădere de două ori mai mare decât cea din perioada lui Obama.

Și mai impresionant: segmentul de populație care cuprinde cele mai sărace gospodării a scăzut la 9,1% în 2019, în timp ce reprezenta 10,4% din totalul gospodăriilor în 2016 și 11,2% în 2010.

Iar cei mai mari beneficiari sunt cele trei minorități, hispanică, asiatică și afro-americană, într-o proporție mai mare decât albii.

Între 2018 și 2019, venitul mediu al gospodăriilor hispanice a crescut cu 7,1%, cel al asiaticilor cu 10,6%, cel al afro-americanilor cu 7,9%, cel al albilor cu 5,7%.

În timpul primilor trei ani ai mandatului Trump, rata de sărăcie a minorităților a scăzut mai mult decât cea a albilor, iar venitul mediu al minorităților afro-americană, hispanică și asiatică a crescut mai mult decât venitul mediu al gospodăriilor albilor.

Mai mult, la sfârșitul lui 2019, înainte de criza COVID, rata șomajului în rândul afro-americanilor era de 5,4%, un nivel nemaiatins niciodată din anii 1970.

În timpul lui Obama, cel mai bun nivel al șomajului în rândul persoanelor de culoare a fost de 7,5%.

În primii trei ani de președinție ai lui Trump, salariul săptămânal mediu al minorității de culoare a crescut cu 19%, față de numai 11% în cei opt ani ai mandatelor lui Obama.

Trump, rasist?

Potrivit acelorași date, salariul mediu al femeilor a crescut cu 7,8% într-un an (2019 față de 2018), în comparație cu numai 2,5% pentru bărbați.

Trump misogin?

Aceste succese economice și sociale se explică nu printr-o întărire a redistribuției și o cretere a ajutoarelor sociale, arată analiza citată, ci prin scăderea impozitelor și eliminarea reglementărilor și birocrației.

Pachetul de reforme economice și fiscale lansat de Trump în noiembrie 2017, sub numele de „Tax Cuts and Jobs Act”, a schimbat radical fața economiei americane.

El a dat un adevărat balon de oxigen gospodăriilor și afacerilor. De exemplu, scăderea taxelor asupra beneficiilor companiilor (de la 35 la 21%) și eliminarea multor altora, cum era taxa de minimum 20% asupra beneficiilor efective.

Criza de COVID a rupt dinamica economiei americane. Dar datele de la începutul lui septembrie arată că aceasta își revine într-un mod spectaculos.

În august 2020, au fost create 1,4 milioane de locuri de muncă, în timp ce rata șomajului a scăzut cu 1,8%, ajungând la 8,4%.

Din mai, în numai patru luni, au fost create nu mai puțin de 10,4 milioane de locuri de muncă în mediul privat, adică jumătate din cele care au fost pierdute în timpul recesiunii COVID.

După criza din 2008-2009, a fost nevoie de trei ani pentru a se înregistra asemenea progrese, iar rata șomajului era încă de 8,1% în 2012.

Imediat după ce a fost ales, lui Donald Trump i-au fost lipite o sumedenie de etichete, printre care „miliardar”, „mogulul imobiliarelor”, „președintele bogaților”.

Realitatea este că, în mandatul său, principalii beneficiari ai guvernării sale au fost clasa mijlocie, minoritățile și săracii.