După celebra Notre Dame din Paris, care a fost distrusă de un incendiu scăpat de sub control, sâmbătă dimineața un alt incendiu a izbucnit la o altă biserică celebră, de data asta Catedrala din Nantes.
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la Catedrala din Nantes, în Loire-Atlantique. Aproximativ șaizeci de pompieri, au intervenit în jurul orei opt dimineața pentru a stinge flăcările care în interiorul lăcașului de cult. "Incendiul nu este controlat, este generalizat și pompierii încearcă să îl izoleze. Este un incendiu major", au declarat pentru AFP pompierii din Loire-Atlantique.
Pe imaginile postate pe rețelele de socializare se pot vedea flăcări mari care mistuiesc interiorul monumentului interior din monument. Cei care sunt prezenți la fața locului transmit că un nor gros de fum ieșea din clădire înainte ca pompierii să ajungă rapid la fața locului. ”A fost implementat un „dispozitiv important”, cu aproximativ șaizeci de pompieri, cincisprezece dispozitive mobilizate și două lănci în acțiune. Perimetrul este deconectat. Deocamdată nu se cunoaște cauza”, spune un oficial din Nantes.
Un bărbart, pe numele său Oscar a fost martorul acestui incendiu, din casa sa care se află în apropirea bisericii. „Totul a început cu un sunet foarte ciudat de clopote. Am crezut că este ceva în neregulă, pentru că nu este deloc zgomotul pe care îl fac de obicei clopotele. A ieșit mult fum negru și din ce se vede continuă să se vadă", a spus bărbatul.
Pe 18 ianuarie 1972, acoperișul acestei catedrale gotice a fost distrus în totalitate, lucrările de renovare fiind întinse pe o durată de 13 ani.
Lucrările de construcție la Catedrala din Nantes au început în anul 1434, de către John al VI-lea, ducele Britaniei.