Marina saudită a capturat trei membri ai Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran. Aceștia se aflau într-o ambarcațiune confiscată săptămâna trecută în apropiere de câmpul petrolier din zona coastei Marjan, conform declarației date de Ministerul Saudit al Informațiilor, luni. Relațiile dintre cele două țări sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, acuzându-se reciproc de subminarea securității și de sprijinirea oponenților regionali în conflictele din Siria, Yemen și Irak.
„Aceasta a fost una dintre cele trei nave interceptate de către forțele saudite. A fost capturată împreună cu trei oameni care se aflau la bord. Alte două vase au scăpat “ afirmă declarația Centrului pentru Comunicare Internațională din cadrul Ministerului.
„Cei trei membri ai Gărzilor Revoluționare sunt interogați de autoritățile saudite, în prezent“, se mai menționează în declarație.
Nava, confiscată vinerea trecută, transporta explozibili și intenția era de a realiza un „act terorist“, în apele teritoriale saudite, conform aceleiași declarații.
Un reportaj anterior al aceleiași agenții de presă saudite susținea că marina saudită a tras focuri de avertizare în direcția a două ambarcațiuni care au reușit să scape.
În Iran, Majid Aghababaie, șeful departamentului Grăniceri din cadrul Ministerului de Interne, a declarat că cei trei sunt pescari din portul iranian Bushehr, aflat în sudul țării.
„Nu există nicio dovadă că ar fi militari“, a declarat acesta agenției de știri ILNA.
Agenția de știri Tasnim din Iran a declarat, sâmbătă, că polițiștii de frontieră saudiți au deschis focul asupra unui vas de pescuit iranian, aflat în Golf vineri, ucigând un pescar. Acesta a spus că barca era una dintre cele două ambarcațiuni de pescuit iraniene, aflate în Golf, care au fost luate de curentul de apă, nereușind să-și mențină cursul obișnuit.
Relațiile dintre Iran și Arabia Saudită s-au deteriorat în mod constant. La 5 iunie, Riyadhul și alte guverne arabe au rupt legăturile cu Qatar, invocând sprijinul Iranului ca fiind unul dintre motive.
Câteva zile mai târziu, cel puțin 17 persoane au fost ucise în atentate sinucigașe și schimburi de focuri în Teheran. Iranul a acuzat Arabia Saudită că s-ar fi implicat în atac, ceea ce a fost negat de către Riyadh.