Aproape trei sferturi dintre greci urăsc Germania

Peste 70% dintre greci sunt furioşi şi au puternice resentimente faţă de Germania din cauza presiunilor făcute pentru continuarea măsurilor de austeritate, relevă un nou sondaj citat de site-ul athensnews.gr.

Un sondaj VPRC efectuat pe un eşantion de 805 persoane pentru revista Epikaira constată ca 79% consideră că Germania joacă un rol negativ în Europa, în pofida faptului că cea mai mare economie din zona euro contribuie cel mai mult la acordurile pentru împrumuturile de salvare a ţării.

Sondajul, publicat joi, a fost realizat chiar înainte de acordul crucial de marţi pentru un nou pachet de salvare de 130 miliarde de euro, dar numai după ce preşedintele grec a răspuns furios la observaţiile făcute de ministrul de finanţe german Wolfgang Schaeuble.

El arată că 76% dintre respondenţi cred că Germania este “destul de ostilă" faţă de Grecia şi 73% au o atitudine negativă faţă de cancelarul Angela Merkel. Aproape o treime din cei chestionaţi au declarat că asociază Germania cu cuvintele “Hitler, nazism sau Al Treilea Reich", mai scrie site-ul amintit, preluat de Agerpres.

Între timp, exporturile germane către Grecia au scăzut cu 13% în 2011, potrivit directorului general executiv al Asociaţiei Camerelor Germane de Industrie şi Comert, Volker Treier.

În comentarii publicate de ziarul Handelsblatt, Treier a afirmat că reducerea reflectă o scădere a cererii de vehicule şi maşini din cauza unui dureros “proces de ajustare în Grecia".

Citând cifre de la agenţia germană de statistică, ziarul german notează că exporturile germane către Grecia au ajuns la acelaşi nivel ca în 2002.