Britanicii sunt pesimişti în ce priveşte capacitatea premierului lor, David Cameron, de a obţine reforme ale Uniunii Europene (UE) pe care le consideră cruciale în vederea menţinerii acestei ţări în cadrul blocului comunitar, relevă un sondaj citat de AFP.
Ancheta realizată de institutul You Gov a fost publicată la două zile după eşecul liderului conservator britanic de a împiedica desemnarea luxemburghezului Jean Claude Juncker pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene. La summitul de vineri de la Bruxelles, 26 dintre liderii prezenţi s-au pronunţat în favoarea lui Juncker, în afara lui Cameron şi a premierului ungar Viktor Orban.
Doar 7% dintre cei chestionaţi de You Gov sunt de părere că opoziţia lui Cameron faţă de desemnarea lui Juncker - criticat în Marea Britanie drept prea federalist - va fi benefică pentru renegocierea relaţiilor dintre UE şi Regatul Unit, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Totodată, circa 42% dintre britanici consideră că ţara lor nu-şi va redobândi din competenţe de la Uniunea Europeană, iar 29% estimează că Marea Britanie va recupera “doar unele competenţe minore”, potrivit sondajului realizat joi şi vineri pe un eșantion de aproape 2000 de persoane.
Însuşi premierul a recunoscut vineri că-i va fi “mai greu” să obţină reformele necesare pentru a putea pleda în favoarea menţinerii Marii Britanii în UE în perspectiva referendumului pe care s-a angajat să-l convoace în 2017, dacă va fi reales la alegerile de anul viitor.
Astăzi, ministrul de externe William Hague a dat asigurări că “este prea devreme pentru a spune că Marea Britanie nu va obţine probabil aceste reforme”. “Prim-ministrul a recunoscut că misiunea este mai grea, dar să avem în vedere bilanţul ultimilor doi ani”, a adăugat Hague în declaraţii acordate BBC. El a evocat în acest context lupta lui David Cameron pentru scăderea bugetului european şi veto-ul opus de premier în 2011 tratatului vizând întărirea regulilor bugerare pentru statele membre.
Sondajul difuzat astăzi mai arată că, în cazul unui referendum, 39% dintre britanici ar vota pentru menţinerea ţării lor în Uniune, în timp ce un procent destul de apropiat de 37% ar prefera să iasă din Uniune, iar 18% sunt încă indecişi în legătură cu acest subiect