Aproape 30.000 de recruţi străini au ajuns în Siria şi Irak până în prezent, mulţi dintre ei pentru a se alătura Statului Islamic (SI), un număr dublu faţă de ultimul an.
The New York Times susţine că acest lucru este dovadaa faptului că eforturile internaţionale de consolidare a controalelor la frontieră, de împărtăşire de informaţii şi de consolidare a luptei împotriva terorismului nu contribuie la diminuarea rândurilor luptătorilor jihadişti.
Printre cei care iau parte sau au încercat să ia parte la conflictele din Irak şi Siria se află peste 250 de americani, iar în urmă cu un an numărul acestora era estimat la aproximativ 100, relatează NYTimes, preluat de Mediafax.
Militarii americani au fost acuzaţi, în ultimele săptămâni, că minimalizează ameninţarea reprezentată de Statul Islamic în rapoarte de informaţii, iar preşedintele american Barack Obama urmează să prezideze marţi un summit internaţional, în cadrul Adunării Generale a ONU, al liderilor ţărilor care luptă împotriva Statului Islamic şi altor extremişti violenţi.
Tot marţi, Congresul american urmează să publice un raport, în urma unei anchete bipartizane pe o perioadă de şase luni, cu privire la aceste călătorii, Raportul arată că, "în pofida eforturilor concertate de a opri afluxul (de jihadişti), am eşuat în a-i opri pe americani să plece în străinătate pentru a se alătura jihadiştilor".
Analişti americani în domeniul informaţiilor au pregătit, în acest sens, o evaluare confidenţială care conchide că arată 30.000 de luptători străini au călătorit în Irak şi Siria, începând din 2011, provenind din peste 100 de ţări.
În urmă cu un an, aceeaşi oficiali estimau acest aflux la aproximativ 15.000 de combatanţi, provenind din 80 de ţări, marea majoritate urmărind să lupte alături de SI.
În afară de atacurile aeriene împotriva unor ţinte SI efectuate de către o coaliţie de ţări occidentale şi arabe, Pentagonul a creat un program în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari pentru a forma rebeli sirieni "moderaţi", care a "produs doar o mână de luptători", de asemenea un eşec.