De la începutul anului 2024 și până în prezent peste 2.700 de mesaje Ro-Alert au fost transmise către populație, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Prin acestea au fost semnalate dispariții, fenomene meteo periculoase sau prezența animalelor sălbatice. Reprezentanții IGSU precizează că aceste mesaje salvează viața și că dezactivarea nu este recomandată.
Ro-Alert: cele mai multe mesaje au semnalat prezența urșilor
IGSU transmite a transmis marţi că peste 2.700 de mesaje RO-Alert au fost transmise de la începutul anului în curs.
1.880 dintre acestea au semnalat prezenţa urşilor și peste 700 au anunţat fenomene meteo.
Un număr de 77 de mesaje Ro-Alert au anunțat dispariții, în marea lor majoritate de copii.
Mesajele Ro-Alert salvează vieți
Într-un mesaj adresat populației, autorităţile insistă că aceste avertizări, criticate de multe ori în spaţiul public, sunt deosebit de utile și pot salva vieţi.
„Transmiterea acestor mesaje a avut un impact direct asupra protejării vieţilor omeneşti şi reducerea efectelor unor catastrofe. Accesibilitatea, rapiditatea şi eficienţa în a transmite mesaje în situaţii majore în care viaţa şi sănătatea sunt puse în pericol fac din RO-Alert un pilon central în avertizarea populaţiei”, a mai transmis IGSU.
Potrivit sursei citate, mesajele RO-Alert contribuie la menţinerea calmului în situaţii de criză, oferind îndrumări clare despre cum să reacţionezi.
Mesajele pot include recomandări specifice, precum „evitaţi zona”, „căutaţi adăpost” sau „urmaţi instrucţiunile autorităţilor”, minimizând confuzia şi panica în rândul populaţiei.
În cazul unor situaţii de urgenţă, fiecare secundă contează, iar mesajele pot ajuta oamenii să ia decizii rapide şi să se pună la adăpost, precizează IGSU într-un comunicat
Dezactivarea nu este recomandată
Sistemului de avertizare RO-Alert a intrat în funcțiune în septembrie 2018. De atunci au fost anunțate evenimente meteorologice periculoase prognozate, inundaţii sau viituri, degajări mari de fum în urma incendiilor sau prezenţa unor animale sălbatice periculoase.
Astfel, populaţia a fost informată de existenţa pericolului imediat şi a putut adopta măsurile de autoprotecţie.
De aceea, dezactivarea opţiunii de primire a mesajelor pe dispozitivele mobile nu este recomandată, transmite IGSU, care precizează că sistemul a este proiectat să funcţioneze atât pe telefoane inteligente, cât şi pe telefoane mai vechi.