Europa Centrală și de Est se pregăteşte pentru un nou val de inundații, în timp ce numărul morţilor creşte de la o zi la alta
Polonia și Cehia evacuează zone încă de luni
Locuitorii din Polonia şi Republica Cehă s-au grăbit să evacueze luni mai multe zone, din calea apelor, în timp ce în alte teritorii din Europa Centrală au început să facă curăţenie după ce inundațiile devastatoare au lăsat în urmă dezastru şi un număr mare de decese.
Zonele de frontieră dintre Republica Cehă şi Polonia au fost grav afectate la sfârşitul săptămânii trecute de ploile abundente și de creșterea nivelului apelor după ploile torențiale care au căzut începând de săptămâna trecută.
Acestea au dus la prăbuşirea unor poduri, la evacuări forţate şi la avarierea mașinilor și caselor. Cel puţin 17 persoane au murit în urma inundaţiilor, din România până în Polonia, în ultimele zile.
Valul de inundații face prăpăd în calea lui
Luni după-amiază, primarul din Nysa, un oraş cu peste 40 000 de locuitori din sudul Poloniei, a cerut locuitorilor să evacueze imediat zona după o nouă alunecare de teren.
În oraşul Ostrava din nord-estul Cehiei, un baraj rupt pe râul Odra a dus la inundarea zonei industriale a oraşului, inclusiv a uzinei chimice BorsodChem, a uzinei de cocs OKK Koksovny şi a altora.
Sute de persoane au fost evacuate, de asemenea, din mai multe zone rezidenţiale. Oraşul ceh Litovel, a fost scufundat luni în proporţie de 70% de ape cu o adâncime de până la un metru.
Locuitorii au fost speriați de apele care au crescut rapid în weekend. „Mi-a fost foarte, foarte frică... Am fugit pentru că apa creştea foarte repede lângă casă”, a declarat Renata Gaborova, în vârstă de 39 de ani.
Patru persoane moarte în Polonia și trei în republica Ceha în urma inundațiilor
Premierii țărilor afectate de acest val de inundații au luat legătura unul cu altul și vor solicita Uniunii Europene ajutor financiar. Poliţia poloneză a declarat că patru persoane au murit în urma inundaţiilor din Polonia, iar în Republica Cehă au murit trei, a declarat un oficial al poliţiei.
Capitala Slovaciei, Bratislava, şi capitala Ungariei, Budapesta, erau pregătite și ele pentru posibile inundaţii în urma creşterii nivelului Dunării.
Ministrul ungar de interne, Sandor Pinter, a declarat că 12 000 de soldaţi sunt pregătiţi să ajute la menţinerea fluviului şi a afluenţilor săi în limitele malurilor.
Austria se așteaptă la un nou val de inundații
Cu toate că în Austria nivelul râurilor şi rezervoarelor a scăzut în timpul nopţii, pentru că ploaia s-a diminuat, oficialii au declarat că se pregătesc pentru un al doilea val, pentru că meteorologii au anunțat ploi mai abundente.