Informații în timp real despre pacienți cu o aplicație. În premieră pentru un spital din România, aparținătorii persoanelor aduse la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Oradea vor avea acces în timp real la informații despre traseul și serviciile oferite pacienților.
Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Oradea a lansat astăzi o aplicație special concepută pentru acest scop, dezvoltată de voluntari IT în colaborare cu specialiștii din unitate. Cu toate acestea, aplicația nu va înlocui comunicarea directă față în față.
Aplicația, dezvoltată în 13 luni
Aplicația apartinator.ro a fost lansată în această dimineață, după ce un echipaj de patru specialiști IT a lucrat la dezvoltarea ei încă din ianuarie 2023. Testată inițial de personalul medical și de specialiștii care au contribuit la crearea ei încă din vara anului trecut, aplicația este gata să fie implementată.
Ieri, în cadrul unei conferințe de presă alături de dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, aplicația a fost prezentată public, acesta subliniind că acest mod de comunicare între personalul medical și aparținătorii pacienților reprezintă o premieră în România.
Pentru ca aparținătorii să utilizeze aplicația aparținători.ro, care poate fi descărcată din Google Play și Apple Store, vor trebui să dețină orice model de smartphone cu sistem de operare minimum Android 5.1 sau iOS și, evident, să știe să-l utilizeze și pentru altceva decât comunicarea telefonică ori trimiterea/recepționarea mesajelor
„Am pornit de la faptul că aparținătorii nu au acces în zona unde sunt pacienții și că trebuie găsită o cale de transmitere a informațiilor despre aceștia, în condițiile în care există mai multe reglementări naționale și internaționale care trebuie respectate, iar personalul este concentrat pe actul medical. IT-iștii au venit cu ideea unei aplicații care să fie ușor de folosit și să nu încalce cadrul legal”, a explicat șeful UPU-SMURD Bihor premisa de la care a pornit proiectul aplicației.
Dr. Borcea a precizat faptul că aplicația nu va furniza informații medicale specializate, iar datele vor fi șterse automat după 8 ore. După acest interval, în sistemul informatic al UPU vor rămâne doar datele statistice necesare pentru analizele ulterioare privind managementul pacienților.
Cum se folosește aplicația apartinator.ro
Dr. Hadrian Borcea a arătat că la prezentarea în UPU, după ce pacientul trece prin Triaj (în funcție gradul de urgență medicală a problemei pe care o are), personalul medical întocmește Fișa Pacientului, ca de obicei, însă aceasta va avea într-un colț un cod QR cu datele de identificare ale fiecărui pacient, care va fi prezentat oricărui aparținător, pentru a fi scanat cu telefonul, de către asistentul de Triaj.
Tot pe Fișa Pacientului va fi atașat formularul stabilit prin Legea privind acordul pacientului de a transmite informații despre el unei singure persoane (identificată cu actul de identitate și cu numărul de telefon).
„Astfel putem ști cui oferim informațiile. Desigur, acea persoană poate da informațiile mai departe și altor rude ale pacientului, dar asta nu mai este răspunderea noastră”, a precizat medicul șef al UPU-SMURD.
Aplicația apartinator.ro va lega, practic, trei telefoane, unul al asistentului de Triaj, altul al medicului curant și celălalt al aparținătorului pacientului.
„Se face Fișa Pacientului, asistentul de Triaj oferă codul QR aparținătorului pentru scanare și alege medicul curant din listă (n.r. - medicul care preia pacientul din lista medicilor de serviciu), iar medicul curant primește informația că trebuie să se ocupe de pacient”, a explicat dr. Borcea.
Din prima clipă, aparținătorul primește informația despre pacient furnizată de asistentul de Triaj, iar ulterior cele furnizate de medicul curant. „Vede tot ce se întâmplă cu pacientul în desfășurare, de la consultație la recomandări de investigație și investigația efectuată la tratament, până la finalizarea cazului fie prin externare, fie prin internarea în spital sau prin transfer”, a spus dr. Borcea.
El a explicat că aplicația va furniza detalii și despre nivelul de durere al pacientului, cu o notare pe o scară de la 0 ("fără durere") la 10 ("dureri de nedescris"), prezentate vizual prin intermediul emoticoanelor.
Aplicație cu posibilități de dezvoltare
Dr. Borcea a mai spus că aplicația apartinator.ro va furniza informații despre investigațiile recomandate de medicul curant și efectuate de medicii specialiști, cum ar fi radiografia, analizele de laborator, CT-ul, RMN-ul etc. De asemenea, va indica faptul că pacientului i se administrează tratament, însă fără a oferi detalii specifice, cum ar fi tipul de medicament administrat.
„Această informație nu va fi transmisă prin aplicație, dar va putea fi oferită aparținătorului direct de medicul curant, care o poate și explica”, a spus dr. Borcea, adăugând că, de altfel, „folosirea aplicației nu va înlocui comunicarea față în față între medicul curant și aparținător”, rostul ei fiind strict de transmitere a informațiilor în timp real, potrivit publicației ebihoreanul.ro.
Medicul a menționat că echipa de specialiști în IT ia în considerare utilizarea Inteligenței Artificiale pentru a extinde funcționalitățile aplicației în viitor, inclusiv estimarea timpului necesar pentru finalizarea cazului și extinderea acesteia în interiorul spitalului. În plus, dr. Borcea a indicat că se explorează posibilitatea ca în viitor aplicația să faciliteze comunicarea între medicul curant și aparținători prin intermediul unor apeluri video.
„Aplicația a fost dezvoltată gratuit de voluntari, de aceea a și durat așa mult pentru testare și lansare, pentru că acești oameni au muncit pe timpul și pe banii lor, dar pe viitor, pe măsură ce vom avea finanțare, aplicația va putea fi dezvoltată”, a conchis șeful UPU-SMURD Bihor.