Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) plăteşte ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor pentru 206 beneficiari iar suma totală autorizată la plată este de 23,62 milioane de lei, informează instituţia printr-un comunicat remis marţi.

Astfel, pentru 63 de solicitanţi sunt achitate diferenţele aferente serviciilor prestate pentru lunile noiembrie şi decembrie 2020, pentru specia taurine, în sumă de aproximativ 3,84 milioane de lei.

În acelaşi timp, pentru un număr de 143 solicitanţi sunt plătite cererile aferente serviciilor prestate pentru lunile ianuarie – martie şi trimestrul I 2021, în sumă de 19,78 milioane de lei.

„Suma totală autorizată la plată este de 23.621.947,38 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 206 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în comunicat.

O nouă formă de sprijin acordată producătorilor din sectorul viniviticol

Pentru a beneficia de sprijin financiar în cadrul măsurii de recoltare înainte de coacere, solicitanții trebuie să depună până la data de 25 iunie 2021, la Centrele județene şi al Municipiului București ale APIA, o cerere de plată.

Vești bune pentru producătorii din domeniul viniviticol: Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agicultură (APIA) pune în aplicare o nouă măsură pentru susținerea acestui sector.

Operațiunea de recoltare înainte de coacere se referă la înlăturarea totală a ciorchinilor înainte de ajungerea lor la maturitate, din întreaga exploatație sau de pe o parte a acesteia, cu condiția ca recoltarea înainte de coacere să se realizeze pe parcele întregi.

În ceea ce privește domeniului de aplicare pe durata exercițiului financiar 2021, precizăm că recoltarea înainte de coacere se realizează manual, termenul limită pentru realizarea operațiunilor fiind 21 iulie 2021. Totodată, suprafaţa parcelelor pentru care se acordă sprijin pentru recoltarea înainte de coacere nu se ia în considerare pentru calcularea limitelor de randament stabilite în specificaţiile tehnice ale vinurilor cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată.