Sute de membri ai grupării separatiste basce ETA, aflaţi în închisorile spaniole şi franceze, au anunţat că sprijină acordul de la Guernica, din 2010, privind încetarea focului şi depunerea definitivă a armelor, după ani de violenţe comise de această grupare.
În plus, cei peste 700 de reprezentanţi ai ETA spun că vor recunoaşte victimele terorismului şi sunt de acord cu oferirea unor compensaţii acestora, transmite Euronews.
Acest anunţ a fost a dat publicităţii printr- un comunicat în care aceştia cer ETA încetarea permanentă a focului, de manieră unilaterală şi astfel încât să poată fi verificată de comunitatea internaţională.
Deciza luată de membrii grupării separatiste basce intervine în contextul în care mâine se împlineşte un an de la prezentarea pactului - "Acord pentru pace şi soluţii democratice" - încheiat la Guernica, la 25 septembrie 2010, de către mai multe formaţiuni politice apropiate stângii radicale basce. ETA, considerată de UE şi SUA, grupare teroristă, nu a mai comis niciun atentat din august 2009. Gruparea separatistă bască este considerată responsabilă de moartea a peste 800 de oameni în atentatele comise în cei peste 40 de ani de luptă pentru independenţa bascilor.
Luna trecută, organizaţia declara că a început o dezbatere internă între militanţi pentru a decide dacă va continua lupta armată, iar rezultatele acesteia, alături de noua strategie a teroriştilor, vor fi difuzate în primăvara lui 2012.