Macron îl apără pe Putin. Președintele Franței se opune desemnării Rusiei ca „stat finanțator al terorismului”

Macron îl apără pe Putin. Președintele Franței se opune desemnării Rusiei ca „stat finanțator al terorismului” Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că Rusia ar trebui să fie declarată ca „stat finanțator al terorismului” după atacul cu rachete asupra centrului comercial din Kremenchuk. Cu toate acestea, Emmanuel Macron a spus că nu va eticheta Rusia în acești termeni. „Nu avem nevoie de nicio calificare pentru a aplica aceste sancțiuni împotriva Moscovei din cauza invaziei sale în Ucraina”, a spus președintele francez la summitul G7.

Vladimir Putin este vinovat de multe crime, de la bombardarea civililor în Siria, asasinarea dizidenților din Marea Britanie și din alte tari până la invazia Ucrainei de către armata rusă unde comit atrocități, iar toate acestea îl fac un susținător al terorismului, pe măsură ce opinia față de Moscova pare să devină din ce în ce mai ostilă în rândul liderilor lumii.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut  pentru prima dată parlamentarilor britanici să desemneze Rusia drept „stat terorist”, după ce președintele Vladimir Putin a ordonat o operațiune militară specială împotriva națiunii sale și a cerut sancțiuni mai dure împotriva Moscovei pentru a „a asigura că cerul nostru este în siguranță”.

Volodimir Zelenski a declarat că Rusia este într-adevăr un sponsor al terorismului

Marţi, la încheierea summitului G7 din Germania, preşedintele francez Emmanuel Macron s-a pronunţat împotriva desemnării Rusiei ca stat finanţator al terorismului, aşa cum ceruse omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu avem nevoie de nicio calificare pentru a aplica sancţiuni” împotriva Rusiei, a răspuns președintele Macron la o întrebare privind solicitarea lui Zelenski.

Şeful de stat francez a declarat că Rusia nu poate şi nu trebuie să câştige războiul de agresiune declanşat împotriva Ucrainei, prin urmare sancţiunile împotriva Moscovei se vor menţine atâta timp cât este necesar, în următoarele săptămâni şi în următoarele luni.

Macron a mai declarat la Elmau, unde a avut loc reuniunea la vârf a grupului ţărilor celor mai industrializate, că de la summitul NATO care urmează la Madrid trebuie transmis un mesaj de unitate şi forţă privind securitatea Europei.

Macron propune o plafonare a preţurilor petrolului din Rusia

Preşedintele Franţei a apreciat că pentru a limita profiturile unor producători şi speculanţi  de pe urma invaziei ruse în Ucraina ar fi posibilă plafonarea preţurilor petrolului din Rusia, care ar putea fi realizată printr-o alianţă a cumpărătorilor. El a recunoscut însă că ar fi mai uşor de realizat o măsură similară privind gazele.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a fost de părere, cu aceeaşi ocazie, că pentru un plan de limitare a preţului ţiţeiului mai este "mult de lucru" şi că ar fi un proiect foarte ambiţios şi foarte solicitant, relatează Agerpres.