Săptămâna trecută a fost marcată de un eveniment năucitor prin forma în care s-a derulat şi profund deconcertant prin semnificaţiile sale.
După întâlniri repetate bilaterale româno-bulgare la nivelul şefilor de state majore, Miniştri ai Apărării, premier şi Preşedinţi, pe intervale de timp de circa 10 zile, după ministeriala Apărării, Premierul bulgar, ulterior o troikă în care a fost inclus Preşedintele, primul ministru şi Ministrul Apărării, au făcut o declaraţie publică halucinantă potrivit căreia proiectul României privind o formulă de apărare navală integrată la Marea Neagră ar fi fost refuzată de Bulgaria. Mai mult, colorat cum îl ştim, premierul Boiko Borisov, primul care a general replica tăioasă şi neuzuală la nivel diplomatic, a vorbit despre nevoia de turism, iahturi şi nu de flotă comună.
Fireşte că, pe fond, vorbim despre relaţiile dintre două state aliate, membre NATO, vecine, ba mai mult, vorbim despre Bulgaria care a fost de acord să angajeze participarea rotaţională cu 400 de militari la Brigada multinaţională din România propusă de ţara noastră pentru întărirea apărării părţii sudice a flancului Estic al NATO, propunere notată şi de către Secretarul General al Alianţei, Jens Stoltenberg, şi care va fi asumată de către NATO în perspectivă. Subiect discutat dealtfel încă de la reuniunea summitului NATO de flanc de la Bucureşti, din noiembrie anul trecut, deci o temă discutată în mod repetat, nu un subiect scos din pălărie peste noapte.
Speculaţii au fost multe şi m-aş feri să le discut aici. Mai mult, cred că este de bun augur să îndemnăm pe toată lumea să se abţină de la comentarii şi presiuni suplimentare asupra autorităţilor române sau bulgare astăzi, deoarece obiectivul apărării litoralului Mării Negre, a frontierei maritime a celor două state şi a NATO – adăugând aici şi frontiera maritimă a Turciei la Marea Neagră – dar şi apărării zonelor economice exclusive ale celor trei state este mult mai important decât eventuale politizări interne, în condiţiile unei situaţii fragile a majorităţii parlamentare la Sofia şi în perspectiva unor alegeri generale în România. În acest context, explicaţiile şsunt mai degrabă de dat, în acest moment, în spatele uşilor închise, iar clarificările şi deconturile de făcut la nivel diplomatic şi, fireşte, acolo unde este cazul, la nivel instituţional în România şi Bulgaria. Autorităţile, decidenţii ca şi diplomaţii trebuie să aibă pentru moment suficient spaţiu de manevră pentru a promova principiul şi nevoia apărării comune aliate la Marea Neagră.
Statele Unite au replicat imediat, anunţând că-şi vor menţine prezenţa de reasigurare la Marea Neagră, în ciuda pretenţiilor Rusiei ce exced regulile liberei circulaţii în apele internaţionale, în condiţiile Convenţiei de la Montreux pentru pătrunderea şi staţionarea navelor statelor care nu sunt litorale în interiorul strâmtorilor, în Marea Neagră. E un semnal de ieşire din impas, de sprijin din partea partenerului strategic american. Mai mult, Turcia dă semne că rămâne mai departe interesată şi angajată în găsirea unei soluţii comune pentru apărarea teritoriului şi a zonei maritime exclusive ale statelor membre NATO, ca şi a liberei circulaţii comerciale în Marea Neagră.
Formula care se precizează este aceea a unei cooperări la nivelul statelor litorale doritoare – cu precădere România şi Turcia – împreună cu aliaţii ce doresc să contribuie la acest efort, în condiţiile respectării dreptului internaţional şi a convenţiilor la Marea Neagră. Deja unii parteneri îşi doresc să se alăture iniţiativei, cum este cazul Ucrainei şi Georgiei. În ceea ce priveşte singularitatea bulgară, probabil că ea va fi decriptată în timp, în sensul explicării acestui episod neuzual şi nediplomatic, dar şi a soluţiei aliatului bulgar pentru apărarea şi rezolvarea raportului de forţe deficitar aliaţilor la nivelul securităţii maritime pe Marea Neagră. Pe de altă parte, probabil după summitul NATO şi în funcţie de rezultatele sale, consemnate în documentele finale ale reuniunii la vârf de la Varşovia, un anumit decont la nivel instituţional şi al explicaţiilor publice va trebui să fie făcut şi în dezbaterea interinstituţională din România pentru a vedea de ce nu a putut fi prevenit episodul şi pentru a elimina eventualele vulnerabilităţi create în colaborarea inter şi intra-instituţională din România care au dus la un asemenea episod consumat public în acest moment, cu trei săptămâni înaintea summitului NATO.
Recomandările noastre
