Apa Nova, investiții de peste 120 de milioane de lei în Capitală! Se înlocuiesc conducte vechi de 90 de ani…

Apa Nova, investiții de peste 120 de milioane de lei  în Capitală! Se înlocuiesc conducte vechi de 90 de ani…

Ce cifră de afaceri a înregistrat Apa Nova în 2018?

 

În anul 2018, evoluția activităților noastre și-a continuat trendul ascendent pe toate categoriile de servicii oferite, ceea ce s-a reflectat și în cifra de afaceri, care s-a situat la valoarea de 762,5 milioane lei. Este o evoluție firească generată de eficientizare și digitalizare a operațiunilor Apa Nova București.

 

 

Ce profit a avut Apa Nova București în 2018? Ce anticipări sunt pentru anul 2019?

 

Fiind o companie modernă, care a trecut în ultimii ani printr-un profund proces de eficientizare și digitalizare, Apa Nova București este o companie profitabilă. Trebuie menționat însă că, în fiecare an, profitul este redirecționat către proiecte strategice de investiții, cu scopul extinderii și reabilitării rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, digitalizare, creșterea productivității muncii și altele. Astfel, profitul înregistrat în anul 2018 duce la îmbunătățirea calității serviciilor oferite și eficientizare operațională, aspecte de care consumatorul final beneficiază din plin. De-a lungul timpului, Apa Nova București a investit mai mult decât profitul realizat.

 

Ce buget de investiții aveți alocat pentru anul 2019?

 

Pentru anul 2019 sunt prevăzute investiții în valoare totală 126 milioane lei pentru Apa Nova București. O mare parte din aceste fonduri sunt alocate pentru extinderea și refacerea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, pentru a combate una dintre cele mai mari probleme, care este valabilă la nivelul întregii țări: vechimea rețelelor. În aceste cazuri, de obicei se au în vedere zonele de exploatare cu potențial de avarii, fiind considerate investiții necesare pentru a preîntâmpina posibilele situații care ar putea afecta consumatorul final. Sunt zone unde conductele au o vechime chiar și de 90 de ani, iar tot acest proces de reabilitare și modernizare se realizează în timp datorită dimensiunii rețelei (de exemplu, numai rețeaua de canalizare are cât distanța București – Paris). 

 

 

Intenționați să desfășurați în continuare campania de informare în legătură cu potabilitatea apei din București?

 

O informare transparentă ajută la creșterea încrederii consumatorului într-un produs esențial – apa potabilă, dar și la conștientizarea complexității întregului proces de producție a acesteia. Prin campania respectivă, ne-am dorit să subliniem că Apa Nova București furnizează apă potabilă, și nu altceva, apă potabilă care este verificată pe tot parcursul ei, încă din amonte de captare cu aproximativ 10 kilometri, până la momentul distribuirii ei către consumatori, atât prin analizoare automate, cât și în laboratoarele Apa Nova acreditate cu cele mai noi standarde de calitate. Credem că bucureștenii trebuie să știe că apa din sistemul centralizat este o apă care trece printr-un proces complex de tratare pentru a ajunge la un nivel superior calitativ și că tratăm acest aspect cu cea mai mare responsabilitate.

Din acest motiv realizăm anual investiții nu numai în rețeaua de distribuție a apei potabile, ci și în prizele de captare ori în uzinele de producție a apei. În 2018, de exemplu, au fost făcute investiții în sisteme de preclorinare, în reabilitări ale instalațiilor de clorinare ori în filtre. Apa Nova a fost mereu o companie preocupată de creșterea performanței în furnizarea serviciilor specifice, iar acest lucru nu se poate face decât prin investiții strategice pe toate palierele operaționale.

 

Din punct de vedere al digitalizării, în zona financiară, care sunt cele mai recente proiecte dezvoltate, în sensul eficientizării operațiunilor?

 

Cel mai recent proiect de digitalizare implementat de Apa Nova București, în zona financiară, este o aplicație de înregistrare și validare automată a facturilor furnizori. Aplicația folosește concomitent puternice tehnologii de Optical Character Recognition (OCR), care elimină înregistrările manuale din cuprinsul facturii, precum și instrumente Robot Process Automatization (RPA), care generează înregistrările contabile pe baza unor reguli prestabilite sau propuse de sistem, în funcție de datele istorice. Vorbim practic despre Inteligența Artificială care contribuie la auto-reglarea continuă și automată a sistemului RPA prin controlul și eliminarea erorilor de interpretare și înregistrare. Cum se traduc toate acestea în mod practic? Simplu: o factură poate fi introdusă și validată în sistem fără introducerea manuală de informații, intervenția umană apărând doar la nivel de validare. 

 

În contextul în care tot mai multe companii vorbesc despre inteligența artificială și despre digitalizare, Apa Nova București este una din primele companii de utilități din România care a reușit să se ridice la acest nivel și să implementeze RPA. Desigur, totul a putut fi pus în practică astăzi în urma digitalizării mai multor procese financiare, în ultimii 10 ani, ceea ce a dus la „lucrul fără hârtii” în contabilitate.

 

Câți angajați are Apa Nova în prezent?

 

Apa Nova are în momentul de față, în total, 1.853 salariați. Anul trecut a adus noi provocări în ceea ce privește gestionarea și atragerea resurselor umane, în mod special din pricina unei instabilități cu care se confruntă piața muncii, în general. De aceea, am încercat să venim în întâmpinarea acestei situații prin programe de formare bazate atât pe nevoile de creștere profesională ale angajaților, cât și pe obiectivele de business ale companiei. În plus, au fost implementate proiecte de digitalizare, cum ar fi o platformă de e-learning, prin care angajații pot beneficia de training online ori o platformă de management al performanței angajaților. Trebuie menționat că indicatorii de performanță pentru motivarea angajaţilor și recunoașterea rezultatelor prin diverse beneficii, fie ele financiare ori non-financiare, au fost preocupări permanente în strategia de management al resurselor umane.

 

Intenționează Apa Nova să angajeze personal?

 

Urmărim mereu să angajăm personal și să ne optimizăm activitatea. Suntem în căutare atât de meserii de bază, cum ar fi instalatorii, cât și pentru a acoperi poziții de top: auditor senior, project manager asset management, Manager Proiecte IT sau jurist.

 

Vă confruntați cu probleme de retenție sau atragere de personal în cadrul companiei?

 

Piața forței de muncă din România este într-o situație foarte delicată. Ca angajator depunem eforturi constante pentru crearea unui mediu propice pentru a-i face pe români să rămână în țară și să-și dorească să lucreze în compania noastră. Pentru a întâmpina provocările pieței din România și a putea angaja personal pe meseriile noastre de bază, am investit în sistemul dual de învățământ, în cadrul căruia, în parteneriat cu Colegiul Tehnic Anghel Saligny prin Ministerul Educației Naționale formăm în fiecare an peste 20 de tineri care probabil vor lucra după finalizarea studiilor în compania noastră. Prin acest program, încercăm să le asigurăm accesul la toate informațiile și instrumentele de care au nevoie astfel încât să se simtă confortabili și mândri că sunt în clasa susținută de Apa Nova București – Veolia.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News