Imamul născut în America, Anwar al-Awlaki, interfaţa al-Qaida în Peninsula Arabică, a fost ucis, a anunţat, azi, ministrul yemenit al apărării, potrivit CNN.
Se ştia că Al-Awlaki se ascunde în Yemen, iar SUA îl priveau ca pe cea mai mare ameninţare la adresa securităţii lor interne. Născut în statul New Mexico, al-Awlaki a predicat la o moschee din Virginia înainte de a părăsi SUA pentru Orientul Mijlociu.
Oficialii americani spun că al-Awlaki a ajutat la recrutarea lui Umar Farouk AbdulMutallab, nigerianul care a fost acuzat că a încercat să arunce în aer un avion în Detroit, în 25 decembrie 2009. De asemenea, a fost acuzat că a corespondat pe email cu 11 soldaţi şi civili implicaţi într-un atac la o bază militară din Texas.
Al-Awlaki a supravieţuit unui atac cu un avion invizibil american, în luna mai, după ce a schimbat vehiculul cu care se deplasa cu câţiva membri ai grupării al-Qaida, a delcarat un oficial de securitate pentru CNN.