Sute de oameni riscă să intre în izolare sau în carantină după ce au participat la o nuntă la care au participat procurori și polițiști
Este o amplă anchetă epidemiologică la Oradea, acolo unde peste 350 de invitați au participat la nunta fiului unui șef din Poliție.
În exclusivitate pentru evz.ro, surse judiciare au dezvăluit că mireasa a fost confirmată, miercuri, pozitiv la testul pentru COVID-19.
Celebra nuntă care a scandalizat opinia publică a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Mirele era fiul fostului adjunct al Poliţiei Bihor, Eugen Boc.
Naşul de cununie e subofiţer la Detaşamentul pentru Intervenţie Rapidă, iar printre nuntaşi se aflau şi alţi poliţiști, dar şi procurori din Bihor.
La eveniment nu au fost respectate măsurile de combatere a bolilor infecto-contagioase, după cum au constatat autoritățile.
Evenimentul a fost oprit de polițiști și reprezentanții DSP.
Poliţiştii i-au legitimat, la plecare, pe toţi cei aflaţi în incintă, numărul petrecăreţilor depăşind cu 200 cel permis, adică 100 în aer liber şi 50 în spaţii închise.
Oamenii leegii s-au şi sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal iar administratorul sălii de evenimente a fost sancţionat cu amendă în valoare de 15.000 de lei.
Dosar penal și amenzi uriașe
De altfel, procurorii bihoreni au anunțat că au deschis un dosar penal, in rem, pentru comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, în municipiul Oradea a fost organizată o nuntă la care au participat peste 350 de persoane.
„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea se află înregistrat dosarul cu nr. 4160/P/2020 în care se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de zădărnicerea combaterii bolilor, (…) constând în aceea că în data de 10.10.2020, între orele 20.30-21.30, numitul X şi-a organizat o petrecere de celebrare a căsătoriei la sala de evenimente Opera din municipiul Oradea, ocazie cu care au fost prezenţi ca invitaţi un număr de circa 356 de persoane, sens în care nu a respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
În judeţul Bihor, de la debutul pandemiei, au fost confirmate peste 4.000 de cazuri de COVID-19.