Decizie importantă pentru toți șoferii din România, după ce o instanță a Curții de Apel București a hotărât suspendarea unor prevederi care au adus cele mai importante modificări ale sistemului RCA. Veștile sunt bune.
Cererea formulată de COTAR, una dintre organizațiile reprezentative ale transportatorilor și service-urilor, a fost respinsă de o instanță a Curții de Apel București, în sensul suspendării prevederilor din norma 18/2022 a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care a adus cele mai importante modificări ale sistemului RCA operate de la apariția legii dedicate.
Prin decizia instanței, norma ASF poate fi în continuare aplicată.
Firmele de asigurări pot vinde asigurări RCA online
Norma 18 a adus cele mai mari modificări de până acum la polițele RCA, prevederile sale fiind intens contestate de către brokerii de asigurări. S-a introdus astfel termenul de „primă de asigurare netă de cheltuieli de distribuție”, făcând posibilă vânzarea de polițe RCA la prețuri finale diferite.
Modificarea a fost gândită pentru a veni în întâmpinarea clenților de RCA, în condițiile în care aceștia pot beneficia de o ofertă mai amplă și chiar de prețuri mai mici decât cele cu care erau obișnuiți, în condițiile în care achiziționează asigurare prin canale care presupun costuri mai mici decât cel mai uzual canal actual, adică brokerii de asigurări, informează economica.net.
Mai precis, norma ASF permite firmelor de asigurări să vândă poliţe RCA online, la preţuri mai mici decât dacă ai achiziţiona aceeaşi poliţă prin intermediul unui broker.
În schimb, brokerii de asigurări au susținut că noile modificări vor duce la distrugerea pieței și vor limita opțiunile aflate la dispoziția clienților. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă însă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Piața de asigurări va fi dezechilibrată
„Demersurile COTAR nu au vizat Norma 18/2022 în ansamblul său, ci doar prevederile regăsite la articolul 1, punctul 11, care vizează modalitatea de stabilire a tarifelor pentru polițele RCA. În opinia COTAR, aceste prevederi sunt vădit nelegale, întrucât contravin unor acte normative cu forță juridică superioară (Legea 132/2017 – n.r.), nu au la bază o minimă fundamentare și evaluare a impactului lor și vor genera dezechilibre majore în piața de asigurări RCA.
Printre acestea se numără creșterea tarifelor RCA, restricționarea accesului consumatorilor la produse de asigurare și eliminarea de pe piață a unor operatori, printre care și membri ai COTAR. În calitate de asociație reprezentativă pentru mii de agenți economici direct afectați de aceste prevederi, COTAR are dreptul și îndatorirea de a proteja drepturile și interesele membrilor săi, inclusiv prin demersuri care să asigure aplicarea coerentă a legislației aplicabile în domeniul asigurărilor”, a transmis COTAR pentru Profit.ro.