ANUNȚ DRAMATIC pentru ȚĂRILE care găzduiesc SCUTUL ANTIRACHETĂ. Vor fi CUCERITE primele

Rusia atrage atenția că sistemul antirachetă dezvoltat de SUA vine exclusiv pentru scopurile SUA, fără a garanta apărare pentru statele care îl găzduiesc.

„Sistemul american antirachetă reprezintă doar un factor pentru îmbunătăţirea capacităţilor balistice în întreaga lume, generând astfel o nouă cursă a înarmării. În realitate, sistemul de apărare antirachetă este o componentă esenţială a Planului Global de Atacuri Rapide, care ar urma să permită Washingtonului să lovească orice adversar al Statelor Unite în orice parte a lumii în cel mult o oră”, a afirmat colonelul Aleksandr Emelianov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, conform Mediafax.

„Exinderea nelimitată a elementelor sistemului american antirachetă reprezintă o ameninţare pentru omenire şi o provocare la adresa securităţii mondiale. Statele Unite ar putea lansa atacuri devastatoare asupra Rusiei şi forţelor strategice ale Chinei din zone aflate în Europa, blocând orice tip de ripostă. Washingtonul încearcă să pună capăt echilibrului existent în prezent pentru a obţine supremaţia strategică la nivel mondial. Extinderea în continuare a sistemului antirachetă american reprezintă un pericol grav penetru securitatea internaţională, deoarece lipseşte chiar componenta de apărare”, adaugă acesta.

„Statele Unite continuă să dezinformeze comunitatea internaţională în privinţa capacităţilor de interceptare, oferind evaluări nerealiste şi informaţii insuficiente despre potenţialul concret. Sistemul este proiectat pentru a apăra teritoriul american şi interesele SUA, în timp ce ţările care găzduiesc elemente antibalistice sunt doar ostatice ale politicilor SUA”, atrage atenția oficialul Rus, spunând că statele care găzduiesc elementele scutului sunt ținte sigure și în cazul unui război mondial vor fi ocupate primele.