Anunţ de ultimă oră făcut de Vladimir PUTIN. Vezi despre ce e vorba

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat miercuri că va începe procesul de aderare a Indiei la Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (OCS). Acesta este un bloc regional cu caracter politic, economic şi de securitate. Din aceasta organizaţie mai fac parte Rusia, China, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan.

Vladimir Putin a făcut acest anunţ după ce s-a întâlnit cu premierul indian Narendra Modi în localitatea rusă Ufa, informează Agerpres, citând EFE. Această întâlnire a avut loc înainte ca cei doi să participe la cina oficială de la deschiderea summitului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud).

Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, ce va avea de asemenea un summit vineri, are şi cinci membri observatori, respectiv Afganistan, Iran, Mongolia, India şi Pakistan. Ultimele două state, vecine şi rivale nucleare, au cerut anul trecut să primească statutul de membru cu drepturi depline şi se aşteaptă ca la acest summit să se decidă ca ambele să înceapă procesul de aderare.

În schimb, aderarea Iranului, care a înaintat o solicitare similară, este condiţionată de Moscova de încheierea cu succes a negocierilor privind dosarul nuclear.